VIDEO | O zi cu unitatea de elită din Forțele Navale, certificată NATO. În câteva ore pot fi în altă țară, pentru misiuni delicate
Scafandrii militari - structura de elită a Forțelor Navale Române, printre primele structuri care au făcut exerciții în comun cu NATO înainte ca țara noastră să fie membră a alianței nord atlantice. Ai nevoie de ani buni de pregătire pentru a face una dintre cele mai riscante meserii din marina militară: cei mai mulți militari care și-au pierdut viața în misiunile Forțelor Navale au fost de la această unitate. O echipă Digi24 a petrecut o zi cu ei.
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai
Copiii români de la țară, victimele sărăciei
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Motto: Dacă ar fi ușor, oricine ar face!
Reporter: Ca-n filme, nu?
Scafandru: Eu zic că este mai greu ca în filme!
Salturi din elicopter, scufundarea navelor inamice, neutralizarea minelor subacvatice. Așa arată o zi obișnuită de lucru pentru militarii de elită ai Divizionului 175 Nave Scafandri de Luptă. Oamenii-broască, așa li se spunea, sugestiv, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - trebuie să fie gata în orice moment să înfrunte pericolul subacvatic. Azi sunt forțe certificate NATO și au ca misiune să asigure protecția obiectivelor Forțelor Navale.
Scafandru: E semnul ok! Nu e așa ok-ul, asta înseamnă să te ridici la suprafața!
Cei patru pe care îi vedeți în imagine au trecut prin multe etape până să ajungă să lucreze pentru Forțele Speciale. Sunt parte dintr-un grup și mai specializat: scafandri de luptă de incursiune! Se antrenează zilnic cel puțin șase ore pentru a putea face față misiunilor. Iar motto-ul lor este pe măsură: Dacă ar fi ușor, oricine ar face!
Comandant: Începeți echiparea!
Scafandru: Domnule comandant suntem gata pentru exercițiu!
Comandant: Treceți la îmbarcare!
Scafandru: Am înțeles!
Canicula, greu de suportat cu echipamentul de scufundare
Am urcat împreună cu militarii într-o ambarcațiune rapidă. Prima provocare: canicula, și mai greu de suportat cu echipamentul de scufundare.
Scafandrii de luptă sunt antrenați să își depășească limitele în fiecare zi. Nicio stare de rău nu poate opri misiunea.
Reporter: Acum ce facem?
Scafandru: Mergem la uscat! S-a primit informația că sunt trei insurgenți și au niște documente de interes și mergem să recuperăm acele documente.
Forțele Navale ar fi total ineficiente fără o astfel de structură: scafandrii militari știu să se facă nevăzuți și să asigure cale liberă navelor militare.
Scafandru: Ideea acestui aparat este că nu scoate bule la suprafață și putem să ne infiltrăm fără să fim observați. Vom executa niște salturi de antrenament.
Maria Moiș, jurnalist Digi24: Îi vedeți pe scafandrii militari de luptă, au fost chemați să recunoască un obiectiv strategic. În cazul în care ei vor descoperi probleme, în sprijin le vor veni alți colegi, antrenați special pentru a găsi dispozitive explozive.
8 din 10 scafandri de luptă renunță în timpul pregătirilor pentru această profesie
Scafandrii EOD, experți în lucrul cu explozivii, pot fi acum aici, iar peste câteva ore pot fi în altă țară, pentru a rezolva misiuni delicate. Pot, de pildă, să preia comanda navelor ostile prin plasarea unor mine cu explozie întârziată.
Sunt situații, ca în exercițiul simulat, când inamicul atacă terestru. Astfel că scafandrii de incursiune își abandonează aparatele de respirat sub apă. Și ies înarmați la atac.
Se acționează cu grijă, pentru a evita contactul cu dispozitive neexplodate care le-ar putea pune viața în pericol. De aceea se acționează în comun cu experții în expozibil. Cel mai greu de neutralizat rămân minele subacvatice.
Căpitan comandor Mihai Iordache, locțiitor șef Secție Scafandri de Luptă EOD: Dificultatea noastră sub apă apare când dispozitivele explozibile se află la o adancime mai mare, sau vizibiliate redusă, uneori chiar zero, și atunci trebuie să aplicăm anumite proceduri pentru a ajunge să îl neutralizam.
Nu oricine rezistă și nu oricine ajunge să lucreze pentru Forțele Speciale: 8 din 10 scafandri de luptă renunță în timpul pregătirilor pentru această profesie.
Căpitan Cosmin Damache, scafandru de luptă de incursiune: Noi facem ceva cu un grad de risc mai ridicat, unde ne trebuie condiție fizică mult mai ridicată să facem față.
„Sub apă nu există grade, ofițeri, maiștrii, toți suntem egali și ne ajutăm”
Cosmin Damache are 32 de ani și este ofițer de marină. Înainte să lucreze aici, a fost comandantul serviciului de luptă operații pe navă de război timp de opt ani. Camaraderia poate e cea mai importantă lecție pe care o învață zi de zi.
Căpitan Cosmin Damache, scafandru de lutpă de incursiune: Sub apă nu există grade, ofițeri, maiștrii, toți suntem egali și ne ajutăm.
Locotenent comandor Ovidiu Popovici, detașamentul scafandri de incursiune: Rolul meu a fost de a conduce activitățile, de a observa cum se desfășoară, greșelile pe care le fac militarii, pentru că sunt inevitabile, unde putem corecta să fim pe zi ce trece mai buni.
Înapoi în portul militar, pentru scafandrii deminori nu s-a terminat treaba: trebuie să-și curețe locul de muncă. Impresia, după ieșirea în larg: dacă ar fi ușor, oricine ar face!
Mâine se sărbătorește Ziua Marinei. Din cauza pandemiei însă, festivitățile vor fi retrânse. Totul se va desfășura doar în portul militar. Echipele Digi24 vor fi prezente acolo și vor transmite în direct festivitățile de Ziua Marinei.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News