Copilul înjunghiat în parcarea unui mall din Sibiu a rămas cu lama cuțitului înfiptă în coloană. 8 persoane au fost reținute
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a transmis că opt persoane au fost reţinute pentru tentativă de omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei de luni după-amiază din parcarea unui mall, în care a fost înjunghiat un copil de 12 ani şi au fost rănite alte trei persoane.
Medicii Spitalului de Pediatrie l-au operat luni pe copilul de 12 ani. În urma înjunghierii, o lamă s-a rupt în toracele copilului, iar chirurgii au reușit să o scoată, scrie Turnul Sfatului. „A ajuns în stare gravă la spital, cu șoc hemoragic și un hematom la toracele drept. A fost înțepat în hemitoracele drept, având un plămân colabat, astfel că a fost operat de urgență, i s-a scos o lamă de pumnal care a fost ruptă în torace și era înfiptă în coloana vertebrală. Acum este stabil, dar va mai avea nevoie de îngrjiri medicale o perioadă îndelungată”, a declarat dr. Neamțu pentru sursa citată.
Conform unui comunicat transmis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, minorul înjunghiat are mai multe plăgi tăiate înţepate la nivelul hemitoracelui drept posterior, cu hemopneumotorax consecutiv, leziuni care necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă în primejdie viaţa. Alte trei persoane rănite cu obiecte contondente au fost duse la spital.
„La scurt timp, organele de poliţie au procedat la identificarea suspecţilor şi conducerea acestora la sediul IPJ Sibiu. Urmare a probatoriului administrat, după audierea persoanelor implicate, prin ordonanţă procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea unui număr de 8 inculpaţi. Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Sibiu - Serviciul Investigaţii Criminale şi Poliţiei Municipiului Sibiu - Biroul Ordine Publică”, mai menţionează comunicatul.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu a informat, luni, că în urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi, precum şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale. În altercaţie ar fi fost implicate peste 20 de persoane, din Blăjel şi Brateiu, pe fondul unui conflict mai vechi.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News