Live

Coronavirus. Rafila: Dacă nu se schimbă câteva lucruri importante, nu avem multe motive să credem că trendul crescător se va schimba

Data publicării:
Foto: Cindy Ord/Getty Images

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că nu are motive de optimism în ceea ce privește situația epidemiei de coronavirus din România și că, dacă nu se schimbă unele lucruri importante”, inclusiv mesajele transmise către oameni, nu ne putem aştepta la oprirea trendului crescător.

El a dat exemplul Italiei, țară care a fost grav lovită în primele luni ale pandemiei, și unde oamenii, tocmai din acest motiv, sunt atenți la respectarea regulilor.

Noi nu am avut de ce să ne speriem, pentru că lucrurile au fost ţinute sub control şi am crezut că în momentul în care s-a ridicat starea de urgenţă nu mai trebuie să facem altceva, decât să revenim la o activitate sau la o viaţă normală. Noi putem să revenim, nu e niciun fel de problemă, cu un foarte mic efort şi cu un foarte mic efort de înţelegere a motivului pentru care respectăm aceste măsuri care nu sunt doar legate de protecţia individului, sunt legate de protecţia comunităţii, sunt legate de funcţionarea economiei pentru că toate astea sunt legate între ele, nu sunt lucruri separate”, a spus Rafila la Digi24.

Lumea, până la urmă, o să se convingă că este aşa şi chiar ziceam că nu ar trebui să mai repetăm acele măsuri obsesiv, pentru că ele devin la un moment dat obositoare. Dar putem să încercăm să lămurim încet - încet oamenii că e bine să fie parteneri ei între ei şi cu autorităţile”, a adăugat el.

Întrebat când crede că se va opri trendul crescător, Rafila a spus: Nu ştiu să vă răspund. Dacă nu se schimbă câteva lucruri importante în ceea ce priveşte abordarea din perspectiva sănătăţii publice şi din perspectiva mesajelor care se transmit oamenilor, cred că nu avem foarte multe motive să credem că acest trend se schimbă”.

8 săptămâni de creştere nu sunt puţine. A crescut de la 120 - 130 de cazuri la 1.300, a crescut proporţia cazurilor pozitive de la 1,5%, la circa 14% în raportarea de azi şi asta arată că toate elementele importante, plus mai avem 353 de persoane internate în secţiile de Terapie Intensivă. Şi mai avem încă ceva ce ar trebui să fie în avantajul nostru, nu avem aceeaşi evoluţie la nivel naţional, sunt cazuri concentrate în câtva judeţe şi municipiul Bucureşti şi probabil că efortul organizatoric ar trebui concentrat în această zonă”, a mai spus medicul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Anunț al ministrului Rafila. Lista cu substanțe pe care să nu le consumi înainte să te urci la volan a fost finalizată

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Managerul Institutului „Matei Balș” a fost demis. Rafila i-a reproșat datoriile uriașe ale spitalului

Partenerii noștri