Live

Cinci români au încercat să intre în Bulgaria cu teste COVID false. Au fost prinși la frontieră

Data publicării:
Podul peste Dunăre care leagă România de Bulgaria. Foto: politiadefrontiera.ro

Cinci români sunt cercetaţi penal după ce au încercat să treacă din România în Bulgaria pe la vama Giurgiu folosind teste COVID-19 false.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară, la intervale diferite de timp, cinci cetăţeni români, care au prezentat autorităţilor competente teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, pentru a li se permite intrarea în Bulgaria. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor, la solicitarea autorităţilor bulgare, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că patru din cele cinci teste prezentate nu au fost eliberate de clinicile menţionate în documente, acestea fiind false", se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu, potrivit Agerpres.

Trei dintre cetăţenii români sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, iar ceilalţi doi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cei cinci au renunţat la continuarea călătoriei, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Mercedes de 230.000 de euro, căutat în Suedia și găsit în portul Constanța, când urma să fie scos din țară

Donald Trump i-a trimis în mare secret teste COVID lui Vladimir Putin, pentru uz personal. „Nu vreau să spui nimănui”

Amplă operațiune în vămile din țară. Sute de autoturisme, controlate de polițiști. Un elicopter Black Hawk a fost ridicat în aer

Partenerii noștri