Live

Caz șocant la Sibiu. O tânără este acuzată că și-a ucis tatăl

Data actualizării: Data publicării:

O tânără în vârstă de 23 de ani, din Șura Mare, județul Sibiu, este acuzată că și-a omorât tatăl,înjunghiindu-l de mai multe ori în zone vitale. Fata a fost internată la Psihiatrie, deoarece ar fi avut, anterior, episoade psihotice, urmând să fie stabilit dacă a avut discernământ când a comis fapta.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, crima a avut loc în timpul nopții de vineri spre sâmbăta, în locuința din Șura Mare, în care victima locuia cu soția și cele trei fiice. Acesta a fost descoperit cu mai multe plăgi tăiate, la nivelul craniului, toracelui şi regiunii cervicale.

„S-a stabilit că inculpata B.E, fiica victimei, în vârstă de 23 de ani, a săvârşit infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, constând în aceea că, în noaptea de 12/13.07.2019, în timp ce se afla în imobilul în care locuia împreună cu părinţii săi şi cu cele două surori mai mici, numita B.E. i-a aplicat tatălui său, B.N., multiple lovituri cu trei cuţite diferite cu care a lovit în mod repetat victima la nivelul capului, sternului, toracelui şi zonei cervicale, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia. Moartea victimei a fost una violentă”, spune Ion Veștemean, citat de Mediafax.

Din cercetări, anchetatorii au stabilit că între cei doi nu au avut loc anterior conflicte.

Din actele medicale depuse la dosar reiese că tânăra are probleme de sănătate mintală, fiind diagnosticată cu tulburarea psihotică acută, astfel că medicii au recomandat internarea acesteia la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, existând o îndoială asupra discernământului din momentul comiterii faptei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Bărbat din Bristol, condamnat pe viață după ce a ajutat patru băieți să ucidă alți doi adolescenți, într-o misiune de răzbunare

Celebrul criminal în serie Charles Manson, implicat în mult mai multe omoruri decat se știa. Telefonul care l-a dat de gol

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 15 noiembrie. În acest an, un autocar va organiza curse speciale spre Piața Mare

Partenerii noștri