Video Celebrul criminal în serie Charles Manson, implicat în mult mai multe omoruri decat se știa. Telefonul care l-a dat de gol

Data actualizării: Data publicării:
PAL
Charles Manson și Familia Foto Profimedia

Într-o înregistrare audio recent difuzată, Charles Manson, liderul cultului aflat la originea unui șir de crime comise la sfârșitul anilor 1960 în California, a recunoscut implicarea sa în alte crime care au avut loc înainte de constituirea celebrei familii Manson.

O înregistrare audio dintr-un clip teaser pentru o un serial documentar difuzat de serviciul american de streaming Peacock, intitulat „Making Manson”, îl prezintă pe Manson spunând: „Există o întreagă parte din viața mea despre care nimeni nu știe”.

Liderul cultului, vorbind la telefon din închisoare, adaugă: „Am locuit în Mexic o perioadă. Am fost la Acapulco, am furat câteva mașini. M-am implicat în lucruri care m-au depășit, frate. Am fost implicat în câteva crime. Mi-am lăsat Magnum-ul .357 în Mexico City și am lăsat niște morți pe plajă”, scrie The Guardian.

Potrivit Peacock, noul documentar în trei părți investighează 20 de ani de conversații care nu au mai fost difuzate până acum, în care Manson vorbește despre crimele sale, despre educația sa și despre Familie, o comunitate și un cult condus de Manson de la sfârșitul anilor 1960 până la începutul anilor 1970. Liderul cultului nu a comis el însuși crimele, preferând să își convingă adepții să o facă. Grupul a ucis cel puțin șapte persoane la sfârșitul anilor 1960.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Manson și adepții săi au fost arestați în 1969. La procesul său din 1970, Manson s-a prezentat ca o forță demonică, afișându-se cu o svastică nazistă pe care și-o gravase în frunte.

La o audiere de eliberare condiționată din 2012, care a fost respinsă, Manson a fost citat ca spunându-i unuia dintre psihologii săi din închisoare: „Sunt special. Nu sunt ca un deținut obișnuit. Mi-am petrecut viața în închisoare. Am băgat cinci oameni în mormânt. Sunt un om foarte periculos”.

Charles Manson, care a murit din cauze naturale în noiembrie 2017, a ispășit o pedeapsă de peste 40 de ani într-o închisoare din Corcoran, California, pentru crimă de gradul întâi și conspirație la comiterea unei crime pentru moartea a șapte persoane, inclusiv actrița Sharon Tate, soția însărcinată a regizorului Roman Polanski.

Potrivit Los Angeles Times, Manson a comis sute de încălcări ale regulilor în timp ce se afla la închisoarea de stat Corcoran, inclusiv agresiune, posesie repetată de armă și amenințarea personalului. Oficialii au declarat că acesta i-a scuipat în fața pe gardieni, a provocat bătăi, a încercat să provoace o inundație și și-a incendiat salteaua.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri