Live

Galerie Foto 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977. Peste 1.500 de oameni au murit și 11.300 au fost răniți în urma seismului de 7,2 grade

Data actualizării: Data publicării:
Un cutremur cu magnitudine 7,2 pe scara Richter s-a produs în România pe 4 martie 1977

Astăzi se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, când România a fost zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter.

Cutremurul s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, dar unda de șoc s-a simțit în toată Europa de Sud-Est și a ajuns până în Rusia, la Moscova și Sankt Petersburg.

56 de secunde terifiante

Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde.

Bilanțul final al cutremurului din 4 martie 1977 a fost de 1.570 de morți, dintre care 1.391 de oameni au murit doar în București. La nivel național, peste 11.300 de oameni (7.596 doar în București) au fost răniți și 35.000 de locuințe au fost distruse.

Majoritatea pagubelor materiale s-a concentrat în București, unde 33 de clădiri s-au prăbușit. Supravieţuitorii din Bucureşti îşi amintesc cum au trecut pe lângă moarte.

Printre personalitățile care și-au pierdut viața atunci se numără actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț sau cântăreața Doina Badea.

După cutremur, pe teritoriul României s-au instituit starea de necesitate. Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi pentru operațiunile de salvare, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România. 

100 de morți și în Bulgaria

Cutremurul din 4 martie 1977 a făcut pagube mari și în Bulgaria. În orașul Sviștov, peste 100 de oameni și-au pierdut viața. Cutremurul s-a simțit puternic și în alte orașe din ţara vecină, dar nu au fost pagube la fel de mari. O explicaţie ar fi felul în care s-a propagat unda seismică, dar şi calitatea slabă a construcţiilor.

Clădiri simbol ale Bucureștiului, distruse de seism sau buldozere

O parte din clădirile-simbol ale Bucureștiului s-au prăbușit sau au fost grav avariate și demolate, în urma cutremurului din 4 martie 1977.

Printre ele, blocul Dunărea, blocul Wilson sau blocul Scala. Specialiştii au calculat că energia degajată de seismul din 1977 este echivalentă cu cea din 10 bombe atomice.

Cel mai puternic cutremur din România a fost în 1802

România este o țară cu potențial seismic ridicat, iar un cutremur cu magnitudinea 7 grade este posibil oricând. Zona seismică Vrancea este cea mai activă din România, însă în trecut s-au produs seisme puternice inclusiv în Marea Neagră.

Cel mai puternic seism din istoria României s-a produs în 1802, în zona Vrancea, la o adâncime de 160 de kilometri.

Seismul din 1802 a fost denumit „Cutremurul cel Mare”. Produs în ziua Sfintei Parascheva, mișcarea tectonică a afectat o arie întinsă din partea de est a Europei, fiind resimțit de la Moscova și Sankt Petersburg până în Constantinopol (Istanbul) și Insula Itaka.

800 de clădiri din București, cu risc seismic

În 2019, în București existau peste 800 de clădiri încadrate în clasele 1, 2 şi 3 de risc seismic. Dintre acestea, aproximativ 220 era incluse anul trecut în programul de reducere a riscului seismic, 10 au fost consolidate și alte 10 erau în curs de consolidare.

După 1989, în capitală au fost consolidate doar aproximativ 20 de clădiri.

Potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare, bilanţul unui cutremur ca cel din 1977 ar arăta aşa: 850 de mii de locuinţe afectate şi pagube în valoare de 5 miliarde de euro.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Se împlinesc 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977. 56 de secunde de groază, peste 1.500 de morți. Imaginile dezastrului

Stenograma rușinii. Cum a cerut Ceaușescu oprirea consolidărilor la clădirile din Capitală: „Până la 23 august să terminăm reparațiile”

46 de ani de la cutremurul din 1977. Câți români și-au pierdut viața în acea zi tragică

De ce este România una dintre ţările cele mai expuse riscului de cutremur din UE

Partenerii noștri