Supraviețuitorii cutremurului din 1977 și poveștile lor de groază
Vineri, 4 martie 1977, ora 21 şi 22 de minute. O seară liniştită înaintea primului weekend de primăvară. Nimic nu anunţa coşmarul de 56 de secunde care avea să schimbe, pentru totdeauna, destinele a mii de români. Un cutremur de 7,2 pe Richter despre care toţi spun că a durat o veşnicie. La 40 de ani de atunci, supravieţuitorii din Bucureşti îşi amintesc cum au trecut pe lângă moarte. 1.391 de bucureşteni au murit în acea noapte.
În spatele Magazinului Obor din sectorul 2, plăcuţa pe care scrie adresa nu spune mare lucru: Strada Ziduri Moşi Nr 2, Bloc 6. Este însă blocul supravieţuitorilor de la cutremurul din 1977. Aici au fost mutaţi, la o săptămână de la catastrofă, oamenii care au rămas fără locuinţe.
În 1977, Marin Antonescu locuia în sectorul 6, în cartierul Militari, în blocul OD 16, scara F, la etajul 4. Este una din clădirile pe care seismul le-a pus la pământ. Acum, la 40 de ani de la marele cutremur, Marin Antonescu crede că a avut foarte mult noroc pentru că a scăpat cu viaţă. În seara de 4 martie, bărbatul era la serviciu. Lucra ca şofer la Autobaza 8 Filaret.
„Cutremurul ne-a prins exact acolo în hală, am auzit un vuiet, niște trosnituri, cum se spărgeau geamurile la hală și, mă rog, am început să râdem, că nu știam despre ce e vorba. Mecanicul știa și mi-a spus Culcați-vă și ieșiși afară”, povestește Marin Antonescu.
Când au ieşit în curtea autobazei, toţi au intrat în panică. Marin Antonescu îşi aminteşte că turnul de apă din apropiere căzuse şi se oprise curentul electric în toată zona. Buimaci, au plecat repede să vadă ce fac cei dragi.
„Am vrut să ajungem acasă, să văd ce se întâmplă, pentru că era panică în tot orașul. Mergând spre casă, ne opreau diverși și ne puneau câte un rănit în mașină și-l duceam la Maternitate, la Giulești, și la alte spitale”, rememorează Marin Antonescu.
Acasă a ajuns după două ore şi a văzut că pe Bulevardul Păcii era un bloc căzut. Nu s-a gândit nicio clipă că scara pe care locuia el nu mai există.
„Eu am încercat să ajung la etajul 4 pe scara F, unde știam că stau, dar am ajuns pe scara E, pentru că scara F era căzută”, își amintește supraviețuitorul.
Cutremurul îi luase în doar câteva secunde toată agoniseala. Chiar şi aşa, în fiecare zi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că în momentul fatidic nu era nimeni acasă.
„Era un peisaj din ăsta de toamnă, trist. Oamenii erau toți panicați. Ne era frică, încă se căuta printre dărâmături, se tot spunea: s-a mai gasit unul, s-a mai găsit unul. Alții tot așteptau și încă sperau să mai găsească pe cineva din familia respectivă. A fost o tragedie!”, spune Marin Antonescu.
Blocul căzut în Militari a fost refăcut abia peste patru ani. Însă, niciunul dintre locatarii de la scara F nu s-a mai întors să trăiască acolo. Au rămas, în schimb, cei de la scara vecină, scara E, care a rezistat seismului.
Pe 4 martie 1977, Lucian Rădinoiu era în casă împreună cu părinţii veniţi din provincie.
„Când a început cutremurul, am fugit, am coborât pe scări, lucru care era absolut interzis, dar la ora aceea noi nu aveam un instructaj în acest sens, şi locuind la etajul unu am ajuns repede în stradă. Era o mare de ... era un fum. Nu ştiam dacă e fum sau altceva. De fapt, era praf şi nu puteam să realizăm, pentru că nu se vedea nimic. Abia după vreo două- trei minute, cinci minute am realizat că a căzut scara a șasea a acestui bloc”, povestește Lucian Rădinoiu.
„Nu ne venea să credem ce am văzut, ce vedeam adică! Oameni venind şi ţipând ştiind că au familiile acolo. Alţii ieşeau plini de sânge şi şchiopătând, alţii nu mai ieşeau, Dumnezeu să-i ierte!”, spune supraviețuitorul.
În timp, amintirea cutremurului s-a estompat, însă în primele luni Gheorghiţa Cârstea a avut coşmaruri. Seismul a prins-o la parterul blocului din Militari.
„Aici era un munte de pământ până acolo. A trecut şi 173, că mergea atunci pe aici. L-a lipit cu pământul. Şi oamenii fugeau cu maşini de aici după ce... care a scăpat de aici”, relatează Gheorghița Cârstea.
Familia Cârstea a stat câteva luni pe la rude. Ulterior, blocul afectat de cutremur a fost consolidat de japonezi. Hotărâtă să nu se lase doborâtă de frică, femeia s-a întors în apartament.
„Atunci am luat bagajele de acolo şi le-am pus în mijlocul casei. Și am spus: Domnule, ce o fi , o fi, e casa mea și nu mi-e frică”, povestește Gheorghița Cârstea.
Un alt supravieţuitor care stă acum în blocul din spatele Magazinului Obor este Georgeta Dumitru. Avea 29 de ani în 1977 și locuia pe strada Lutherană nr.8, la etajul 2. Clădirea era chiar în spatele blocului Nestor, care s-a făcut una cu pământul la cutremur.
„Eram acasă, coboram de la o prietenă care stătea pe altă scară să ma duc acasă. În clipa aia, am văzut un cer roșu, un vuiet puternic, atât am mai apucat, să ridic ochii și să văd cum curge blocul, fațada. Atunci nu mi-am explicat și am leșinat. A venit un vecin de al meu, m-a trezit, a spus să fiu tare, am început să țip MAMA! Mama era în casă cu mătușa mea, vărul meu a reușit să coboare și a spus: n-ai unde să te duci sus, că nu mai există nimic”, își amintește Georgeta Dumitru.
Rudele Georgetei au scăpat ca prin minune.
„Am mers pe Calea Victoriei și am văzut oameni morți, oameni morți în cadă, cu căzile de baie, ceva cumplit, mormane de moloz, praf. A fost cumplit, nu vă puteţi imagina. Mi-am imaginat eu că așa trebuie să fie după bombardament”, spune Georgeta Dumitru.
Nici acum, la patru decenii de la tragedie, Georgeta nu a scăpat de frică.
„Reacţionez foarte urât de atunci. Reacţionez urât, adică am o foarte mare teamă. Am rămas cu această traumă”, mărturisește Georgeta Dumitru.
Seismul din 1977 a pus România pe locul 80 pe harta ţărilor cu cele mai mari cutremure din istorie. Au fost în total 1.578 de morţi, dintre care 1.391 în Capitală. Alți 11.300 de români au fost răniţi, iar 35.000 de locuinţe distruse. Numai în Bucureşti au căzut 33 de clădiri.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
