Live

Accident grav: Un tânăr de 19 ani a murit, după ce mașina în care se afla a fost aruncată de pe șosea și a rămas suspendată pe parapet

Data actualizării: Data publicării:
Accident grav în Sibiu: Un tânăr de 19 ani a murit, după ce mașina în care se afla a fost aruncată de pe șosea și a rămas suspendată pe parapete

Un grav accident rutier a avut loc miercuri după-amiază, în județul Sibiu. O mașină a fost aruncată de pe șosea și a rămas suspendată pe parapet. Un tânăr de 19 ani a murit și alți trei oameni au fost răniți.

Un tânăr de 19 ani, pentru care a fost chemat şi elicopterul SMURD de la Braşov, a decedat miercuri, în accidentul de pe DN1, pe centura oraşului Avrig, unde alte trei persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Cinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Traficul rutier este blocat în zonă, fiind deviat prin Avrig, potrivit Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"În urma accidentului au rezultate 4 victime: un tânăr de 19 ani a suferit un stop cardio-respirator, însă din nefericire nu a răspuns manevrelor de resuscitare în ciuda eforturilor făcute de echipajele de salvatori prezente la faţa locului. Medicul de urgenţă prezent la locul accidentului a declarat decesul acestuia; un bărbat de 37 de ani cu traumatism la membrele superioare şi escoriaţii; o femeie de 35 de ani cu traumatism abdominal acut şi multiple contuzii; o femeie de 38 de ani cu traumatism lombar. Cele trei victime conştiente au fost transportate de echipajele SMURD şi de echipajul SAJ la UPU Sibiu", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, elicopterul SMURD a aterizat pe DN1, însă tânărul de 19 ani a decedat între timp şi nu a mai putut fi salvat, aşa că elicopterul a decolat fără niciun rănit din acest accident.

Din primele cercetări efectuate, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că între cele două maşini s-a produs o coliziune pe fondul unei depăşiri neregulamentare.

"Autoturismele erau conduse de doi bărbaţi, unul în vârstă de 19 de ani, din Tălmaciu iar cel de-al doilea, de un bărbat de 36 de ani, din Brăila. Traficul este în continuare blocat. Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi continuă cercetările", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Luciana Lazăr.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Trafic rutier blocat pe Valea Oltului, din cauza unui accident în care au fost implicate cu două autoutilitare

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Accident grav pe „Drumul Morții”: 4 mașini s-au ciocnit, după ce un șofer a intrat pe contrasens

Partenerii noștri