VIDEO. Orașe inundate de ploile torențiale. Cod portocaliu în județele Constanţa şi Tulcea
A plouat torenţial la Cernavodă mai bine de o oră. Centrul oraşului s-a inundat, iar maşinile parcate în zonă au fost pe jumătate înghiţite de apă. Cantităţile de precipitaţii nu au fost mari, 30 de litri pe metrul pătrat, dar din cauza canalizărilor înfundate, apa nu s-a putut scurge de pe străzi. A plouat cu găleata şi în Slobozia. După doar câteva de minute străzile au devenit râuri şi şoferii au condus cu mare dificultate printre valurile făcute de alte maşini care treceau prin apa acumulată pe şosea.
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai
Mai multe străzi din centrul oraşului Cernavodă au fost inundate joi, în urma unei ploi torenţiale, câteva maşini parcate în zonă fiind blocate în apă. De asemenea, un drum naţional a fost blocat în localitatea Saraiu din cauza apei şi a pietrişului adus de ploi de pe străzile laterale.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cernavodă, o ploaie torenţială a inundat joi centrului oraşului şi mai multe străzi au fost afectate.
De asemenea, câteva maşini parcate în zonă au avut de suferit, apa depăşind portierele în unele cazuri. Autorităţile spun că la fiecare ploaie torenţială centrul oraşului se inundă deoarece apa de pe toate străzile din zonă se scurge acolo, echipele de intervenţie deplasându-se în zonă pentru îndepărtarea apei.
Probleme din cauza ploii torenţiale au fost şi pe DN 22A unde drumul a fost inundat, dar şi blocat din cauza pietrişului adus de ape de pe străzile laterale.
Și pompierii din Slobozia au primit, joi, peste 50 de apeluri de la cetăţeni care au solicitat sprijinul pentru scoaterea apei din curţi, subsoluri şi locuinţe, în urma ploilor abundente, conform ISU Ialomiţa.
"Până în acest moment, au fost primite peste 50 de solicitări de inundaţii din curţi, subsoluri şi locuinţe, dintre care 18 în cartierul Bora, două în cartierul Cosâmbeşti şi una în Mărculeşti, dar alte solicitări din localitatea Bărbuleşti", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, slt. Lăcrămioara Chirea.
Potrivit sursei citate, pompierii acţionează cu cinci motopompe în municipiul Slobozia şi în comuna Bărbuleşti.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis joi o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Constanţa şi Tulcea, valabilă până la ora 20:00.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Topolog, Casimcea - sector aferent amonte S.H. Cheia, judeţele Tulcea şi Constanţa.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinul inferior ai râului Topolog, precizează INHGA.
Surse: Digi24, News.ro, Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News