Iubita lui Elon Musk ar fi însărcinată. Fotografia care a stârnit controverse
Cântăreața canadiană Grimes, iubita miliardarului Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla și SpaceX, ar fi însărcinată, aceasta fiind ideea sugerată de o fotografie topless pe care a publicat-o pe contul său de pe platforma Instagram.
În fotografia publicată de Claire Boucher - cunoscută sub pseudonimul Grimes -, aceasta apare topless, având pe abdomen un desen cu un făt.
În timp ce fanii se întrebau dacă a vrut să anunțe că este însărcinată, Instagram a eliminat fotografia, pentru că a încălcat politica platformei privind nuditatea.Ulterior, Grimes a publicat o versiune editată a fotografiei și textul "Cenzurată de insta haha - aproape că scăpasem", scrie Mediafax.
View this post on InstagramCensored for insta haha - almost got away w it ?
A post shared by Grimes (@grimes) on
Fotografia necenzurată a fost păstrată, însă, pe contul ei de Twitter, platforma de micro-blogging având o politică mai relaxată privind nuditatea.
Răspunzând unui comentariu pe Instagram, Grimes a scris: "Să fii însărcinată înseamnă să ai o stare de spirit sălbatică și războinică".
Cântăreața nu a confirmat, totuși, că ar fi însărcinată.
Potrivit unor surse, aceasta ar fi modalitatea prin care Grimes și-ar anunța un nou album, "Miss Anthropocene", programat pentru lansare pe 21 februarie.
Grimes, în vârstă de 31 de ani, și Musk, în vârstă de 48 de ani, au o relație din 2018. Elon Musk are, în prezent, cinci copii cu fosta soție, scriitoarea canadiană Justine Wilson, cu care s-a căsătorit în 2000 și de care s-a separat în 2008. După ce primul lor copil a murit la vârsta de zece săptămâni, foștii soți au avut gemeni și tripleți cu ajutorul fertilizării in vitro.
Editor web: A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News