Cum ne poate ajuta inteligența artificială să alegem un vin bun
Chiar dacă inteligența artificială nu are papile gustative și nici nu poate mirosi, tehnologia îi poate ajuta pe oameni să cumpere o sticlă decentă de vin. Inspirat de soție, care nu se putea hotărî asupra unui vin dintr-o listă lungă, Blake Hershey a inventat o aplicație care ia utilizatorii la întrebări, apoi le face recomandări pe baza preferințelor declarate.
Blake Hershey spune că sursa de inspirație pentru Sippd, aplicația care face recomandări de vinuri utilizând, a fost chiar soția sa. Într-un weekend, aceasta a fost plecată într-o excursie cu prietenele sale și îi tot trimitea mesaje cu fotografii ale meniurilor, întrebându-l ce vinuri ar trebui să aleagă.
Așa că, această întâmplare l-a determinat să găsească o modalitate pentru ca oamenii să aleagă ușor o sticlă de vin, fie că sunt la restaurant, la supermarket sau într-o cramă, relatează BBC.
"Răsfoirea unor meniuri mari cu vinuri, cu jargonul specific acestora, poate fi obositoare, iar până la urmă, renunți și-i ceri ospătarului să-ți recomande el ceva", spune Hershey.
Și astfel, s-a născut ideea pentru aplicația Sippd, lansată în 2021. În timp ce alte aplicații care fac recomandări de vinuri se folosesc tot mai mult de inteligența artificială, cum ar fi celebra Vivino, Sippd s-a bazat pe această tehnologie încă de la început.
Utilizatorii completează un chestionar
Noii utilizatori încep prin a completa un chestionar online care analizează preferințele lor în materie de vin, cum ar fi culoarea, robustețea, aciditatea, aroma, dulceața și prețul.
Apoi, inteligența artificială începe "munca grea", generând mii de recomandări pe care le cataloghează drept "potriviri ale gustului".
Vinurile, selectate în funcție de aceste preferințe, sunt evaluate în procente, iar un scor de 100% reprezintă o potrivire perfectă a gustului.
Puteți deopotrivă să scanați listele de vinuri sau etichetele sticlelor cu camera foto a telefonului mobil, iar Sippd vă oferă procentele de potrivire a gustului pentru fiecare sticlă.
Totodată, Sipped „se educă” și prin obiceiurile de cumpărături ale utilizatorului, pentru că scopul aplicației este ca recomandările individualizate să devină din ce în ce mai precise.
"Băutorii începători sunt de obicei copleșiți de numărul de opțiuni pe care le au la dispoziție atunci când cumpără un vin și, adesea, habar nu au de unde să înceapă să învețe despre vinuri, ce arome să aleagă, caracteristici și soiuri. Așa că, echipa noastră a realizat un test introductiv pentru a le oferi băutorilor începători o modalitate simplă și accesibilă de a intra în vasta lume a vinului", spune acesta.
Aplicația este disponibilă în prezent doar în SUA și are momentan 100.000 de utilizatori. Este gratuită, însă monetizează din vinurile vândute direct din secțiunea pentru livrare.
Inteligența artificială învață să își perfecționeze recomandările
Și în Norvegia, antreprenorul Alexander Benz a lansat în 2020 o aplicație pentru recomandarea de vinuri prin inteligență artificială, numită FinpåVin.
Benz susține că inteligența artificială este ”un lucru viu, care respiră” și învață preferințele utilizatorilor, perfecționându-și recomandările.
Aplicația sa funcționează în prezent doar cu vinurile aflate la vânzare în magazinele de alcool de stat din Norvegia, însă Benz analizează posibilitatea de a se extinde în străinătate.
De asemenea, acesta spune că acum urmărește să antreneze inteligența artificială "pentru a crea personalități unice pentru vinuri pe baza caracteristicilor acestora", astfel încât vinurile să poată "vorbi". Sau, cel puțin, pentru ca inteligența artificială să pretindă că este un vin vorbitor.
"De asemenea, dezvolt o rețea socială în care vinul este în centrul atenției și, cu ajutorul inteligenței artificiale, fiecare vin împărtășește conținut pentru social media, cum ar fi imagini și actualizări de text. Utilizatorii pot chiar să discute cu un vin pentru a afla mai multe despre el", susține el.
Ce părere au experții profesioniști în vinuri despre astfel de aplicații?
"În general, cred că pot fi foarte bune, dacă sunt folosite în mod corespunzător", spune John Downes, care este Master of Wine - deținător al celei mai înalte calificări din acest domeniu.
"Aceste aplicații se conectează cu oamenii, într-un mod în care comerțul cu vinuri eșuează adesea. Ele au un mare potențial în a-i ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine vinul", mai susține el.
Jamie Goode, un reputat blogger și expert în vinuri, este mult mai critic, spunând că aplicațiile pentru vinuri "promit adesea multe, dar nu reușesc să se țină de cuvânt".
"Problema cu încercarea de a suprapune preferințele consumatorilor pe vinuri este următoarea: cum poți analiza toate componentele unui vin, apoi să-i înțelegi natura și calitățile, pentru a avea toate datele de pus într-o aplicație?", întreabă el.
"Și cum poate ști aplicația despre zecile de mii de vinuri diferite produse în fiecare an, cu numeroase variații de recoltă? Dacă vreți să găsiți o sticlă mai interesantă de băut, mergeți la un magazin cu adevărat bun sau căutați pe un site, care să aibă o gamă de vinuri atent aleasă", mai spune acesta.
Sandra Wachther, profesoară la Oxford, unde cercetează implicațiile juridice și etice ale inteligenței artificiale susține că în ceea ce privește vinurile, acesta este un domeniu în care oamenii ar trebui să încerce să găsească o sticlă bună pe cont propriu, fără să apeleze la ajutorul tehnologiei.
”Când vine vorba de mirosuri și gusturi, mâncare sau băutură, s-ar putea să ne dorim să ne bucurăm de degustare noi înșine, mai degrabă decât să luăm recomandări de la o aplicație. S-ar putea să ne placă mai mult să fim surprinși de un fel de mâncare sau de o băutură. Deși inteligența artificială poate juca multe roluri în societatea noastră, unele domenii de expertiză ar putea fi mai bine lăsate în seama noastră.", spune Wachther.
Șefa departamentului de marketing al Sippd, Alicia Ortiz, susține în schimb că aplicația are pur și simplu scopul de a-i ajuta pe oameni, în special pe consumatorii de vin începători, "astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să dea cu banul când aleg un vin sau să piardă timp inutil căutând, când ar putea doar să soarbă și să se bucure".
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News