Ce este regimul flexitarian? Ar putea fi salvată astfel planeta?
Flexitarianismul este un regim alimentar care presupune să mănânci de toate, dar să reduci consumul de carne și pește. Acest mod de alimentare, mai respectuos cu mediul, ar putea fi parte a unei soluții pentru a limita încălzirea globală. Să mănânci fructe și legume locale, de sezon, și ocazional carne și pește - acesta este principiul flexitarianismului. E o dietă sănătoasă, care, în plus, ajută la protejarea mediului. Mulți oameni, de altfel, sunt deja flexitarieni fără să o știe.
Acest regim ar fi, potrivit unui studiu al Universității Oxford publicat în revista Nature, una dintre soluțiile pentru a preveni efectele încălzirii climatice. Studiul combină date din toate țările, pentru a evalua impactul producției alimentare asupra mediului și prezintă soluții pentru a pune capăt unei crize alimentare iminente.
„Să ne schimbăm modul în care mâncăm și în care producem alimente”
Studiul constată că producția alimentară aduce în prezent prejudicii importante: epuizarea resurselor de apă dulce, poluare prin folosirea excesivă a azotului și fosforului. Impactul ecologic s-ar putea agrava cu până la 90 la sută, în condițiile în care se prevede că populația mondială până în 2050 va crește cu 2,3 miliarde de oameni.
„Să hrănești o populație mondială de 10 miliarde de locuitori este posibil, dar numai dacă ne schimbăm modul în care mâncăm și în care producem alimente”, atrage atenția profesorul Johan Rockström, de la Institutul pentru Cercetări asupra Impactului Climatic din Postdam, unul dintre cei care au contribuit la studiul mai sus menționat. El spune că ecologizarea sectorului alimentar este esențială în prezent.
Altfel, „ne vom mânca” planeta.
Reduceți cu 90 la sută consumul de carne de vită
Nu există soluții-miracol, spune profesorul. Dar schimbările din domeniile alimentar și tehnologic sunt aspecte esențiale, iar cercetătorii speră că vor fi completate de o reducere a risipei alimentare și a deșeurilor.
Asta poate începe, de pildă, printr-o reducere drastică a consumului de carne. La scară mondială, dacă o persoană și-ar reduce cu 75 la sută consumul de carne de vită, cu 90 la sută consumul de carne de porc, cu 50 la sută cel de ouă și dacă și-ar tripla consumul de cereale și leguminoase, spun cercetătorii, s-ar putea reduce la jumătate emisiile generate de animalele domestice, un pas necesar pentru a menține încălzirea climatică sub 2 grade Celsius.
Țări sărace și țări bogate
Atenție, însă, aceste schimbări nu sunt aceleași pentru toate populațiile: cetățenii britanici și americani trebuie să-și reducă consumul de carne de vită cu 90 la sută și de lapte cu 60 la sută, iar în ceea ce privește cerealele și leguminoasele trebuie să-și crească porțiile de patru până la șase ori. Asta, în condițiile în care milioane de persoane subnutrite din țările sărace trebuie să mănânce un pic mai multă carne de vită și produse lactate.
Oamenii de știință spun că reducerea consumului de carne ar putea fi obținută printr-o combinație între educație, taxare, subvenții pentru alimente de origine vegetală și schimbări în meniurile școlare și ale angajaților.
Practici în agricultură
Pentru a pune capăt defrișărilor, penuriei de apă și poluării cauzate de folosirea excesivă a îngrășămintelor, se impun schimbări radicale și în practicile agricole. E vorba în primul rând de creșterea randamentului culturilor în țările în curs de dezvoltare, de o stocare pe scară mai largă a apei și de o folosire mult mai prudentă a îngrășămintelor.
„Avem nevoie de guverne mult mai proactive pentru a crea cadrul propice. Oamenii pot face o alegere personală schimbându-și alimentația, dar trebuie să bată și la ușa politicienilor și să le spună că avem nevoie de o mai bună reglementare legislativă în materie de mediu”, spune Marco Springmann, unul dintre autorii studiului.
Citiți și:
O nouă modă alimentară. Ce înseamnă regimul pegan?
Un cuplu fructarian spune că dieta lor bazată doar pe fructe le permite să nu se mai spele pe dinți
Cât de sănătos este să fii vegetarian?
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News