Live

Un congolez candidează din partea Pro România la primăria unei comune din Giurgiu

Data actualizării: Data publicării:
Banner de promovare electorală din comuna Buturugeni, județul Giurgiu. Foto: Virgil Costea/ Facebook

Un bărbat originar din Congo, cu cetățenie română, candidează la Primăria comunei Buturugeni, județul Giurgiu, din partea Pro România. Raymond Eminga a fost membru PSD Giurgiu, dar a aderat la Pro România în 2019. Acesta este campion la strângerea adeziunilor pentru partid în județ, potrivit coordonatorului organizației județene a PRO România, Noruț Stănișteanu, care declara că Raymond Eminga este "o pată de culoare pentru noi și pentru politica giurgiuveană".

"Sunt împreună la această conferinţă de presă de astăzi cu colegii mei, coordonatorul organizaţiei municipale a Pro România, Marian Damian, şi, dacă îmi permiteţi să spun aşa, o pată de culoare pentru noi şi pentru politica giurgiuveană, Eminga Raymond, care este coordonatorul organizaţiei de la Buturugeni şi care, şi spre surprinderea mea, a venit din proprie iniţiativă către acest partid şi până în momentul de faţă cred că este campionul în ceea ce înseamnă a atrage cât mai mulţi oameni în jurul dânsului. Are vreo 48 de adeziuni, e destul de important pentru organizaţiile din mediul rural", declara, în februarie 2019, coordonatorul organizaţiei judeţene a PRO România Giurgiu, Noruţ Stănişteanu, potrivit Agerpres.

Eminga Raymond a venit, din Congo, în România, pentru studii, la vârstă de 23 de ani și spune că "a stat mai mult în România decât în Congo". Spune că a obținut cetățenia română și se implică atât în viață comunității din Buturugeni, județul Giurgiu, unde și-a achiziționat o casă bătrânească, și oferă "meditații gratis la limba franceză pentru copiii din sat". El a afirmat că a ales să se implice și în politică pentru că vrea "să contribuie cu idei bune".

Fost membru PSD timp de șase ani, Eminga spune că a plecat din partidul social-democraților atunci din cauza a ceea ce se întâmpla la nivel naţional.

"Eu am ales PRO România. Încerc să mă implic în activitatea politică pentru că am fost primit cu toată căldură în comuna Buturugeni și recunosc că poporul român e unul cu un nivel ridicat de ospitalitate, ceea ce face ca Raymond să ajute un pic dacă poate", a mai declarat candidatul.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri