Live

Povestea emoționantă a lui Lukaku: „Eram faliți. Mama amesteca laptele cu apă”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Romelu Lukaku este unul dintre cei mai buni atacanţi din lume. Belgianul de 25 de ani e prezent la Cupa Mondială din Rusia, dar povestea lui este una cutremurătoare. La vârsta de 6 ani, familia lui era falită. Între timp, a ajuns să câştige 12 milioane de euro pe an, la Manchester United. Vârful a povestit greutăţile la care a fost supus încă de la vârsta de 6 ani, scrie Digi Sport.

„Îmi aduc aminte perfect momentul în care am ştiut că suntem faliţi. Am în cap imaginea mamei mele şi privirea ei când se uita în frigider. Aveam 6 ani şi am venit acasă de la şcoală pentru masa de prânz. Mama avea acelaşi lucru în meniu în fiecare zi: lapte şi pâine. Când eşti mic, nu te gândeşti la aşa ceva, dar bănuiesc că atât ne puteam permite.

Într-o zi, am venit acasă, am intrat în bucătărie şi am văzut-o pe mama cu o sticlă de lapte, dar o amesteca cu ceva. Nu am înţeles ce se întâmplase. A venit şi mi-a servit prânzul ca şi cum nimic nu se întâmplase. Atunci mi-am dat seama ce se întâmpla. Amesteca laptele cu apă. Nu aveam bani destui să ne ajungă laptele până la finalul săptămânii. Eram faliţi. Nu săraci, ci faliţi.

Tatăl meu a fost un fotbalist profesionist, dar era pe finalul carierei şi toţi banii dispăruseră. Primul lucru de care ne-am despărţit a fost cablul TV. Am rămas fără fotbal. Rămâneam fără curent electric câte două-trei săptămâni.

Apoi, erau momente în care mama împrumuta pâine de la brutăria de pe stradă. Oamenii aceia ne ştiam pe mine şi pe fratele meu. Luam pâine luni şi o plăteam vineri. Ştiam că avem probleme, dar când am văzut-o pe mama amestecând lapte cu apă, am realizat că totul era terminat. Asta era viaţa mea. Nu am spus nimic, nu am vrut să o supăr şi mai tare. Mi-am mâncat prânzul, dar mi-am făcut o promisiune în acea zi. Am ştiut exact ce am de făcut. Nu puteam să îmi văd familia în asemenea hal.

Lumea zice că în fotbal contează puterea mentală. Eu sunt cel mai puternic om pe care îl vei cunoaște. Într-o zi, am venit acasă şi am văzut pe mama plângând. I-am spus: Mamă, totul se va schimba. Vei vedea. Voi deveni fotbalist la Anderlecht şi se va întâmpla curând. Va fi bine. Nu vom mai avea griji. Aveam şase ani. L-am întrebat pe tatăl meu când îmi pot începe cariera profesionistă. Mi-a spus că la 16 ani. Se va întâmpla, mi-am spus eu.

Bunicul meu vorbea mereu despre fotbal. Într-o zi, mi-a spus: «Rom, fă-mi o favoare! Ai grijă de fata mea, te rog». Eram confuz, dar i-am promis asta. După cinci zile a murit. Aș vrea ca bunicul meu să fie aici, să vadă ce viață avem. Aș vrea să-i pot da un telefon și să-i spun "Ți-am spus eu! Fata ta este bine. Nu mai sunt șobolani în apartament, nu mai doarme pe podea. Nu se mai stresează. Suntem bine acum. Suntem bine"”, a scris Lukaku pentru theplayerstribune.com.

Citiți textul integral aici.

Atacantul de 25 de ani şi-a început cariera în 2009, la Anderlecht, club pentru care a marcat 41 de goluri în 98 de meciuri, în cele 3 sezoane petrecute la Bruxelles, înainte de transferul la Chelsea (12 milioane de euro).

Lukaku a mai jucat pentru WBA şi Everton, înainte de a ajunge, în 2017, la Manchester United pentru 85 de milioane de euro. Acum, Romelu câştigă anual un salariu de 12 milioane de euro.

Luni seară, la Cupa Mondială din Rusia, Romelu Lukaku a marcat de două ori în meciul contra Panama, scor final 3-0.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

Doi muncitori români din Belgia au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau

Românii, printre cei mai mulțumiți de viața lor, din Europa Centrală şi de Est. Se tem însă de creşterea sărăciei şi crize alimentare

Drama cubanezilor care fug de sărăcie pe mare: curenți, vreme înșelătoare și rechini

Partenerii noștri