Gesturile care îi trădează pe politicieni în situații sensibile. Ce transmit prin limbajul trupului

Andreea Ghiorghe Data publicării:
Businessman,Gesturing,With,Hands,During,Speech
Foto: Shutterstock

Chiar dacă sunt consiliați aproape încontinuu și învățați cum să reacționeze, politicienii nu își pot ascunde mereu vulnerabilitățile. Acum, candidații la alegerile din Cotroceni sunt mai mult ca oricând în lumina reflectoarelor, însă nu doar replicile le trădează intențiile, ci și limbajul nonverbal. Profilerul Paul Herinean a analizat pentru Digi24 momente dificile prin care au trecut candidații, în care gesturile i-au dat de gol. 

Fost ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații, Paul Herinean este specializat în detectarea comportamentului simulat. Pe scurt, prin analizarea gesturilor, mimicii și a tonalității vocii își poate da seama dacă o persoană încearcă să ascundă sau să denatureze informații despre sine sau despre realitatea pe care o prezintă. 

Marcel Ciolacu, actorul politic cu rolul învățat

Una dintre controversele majore în care a fost implicat candidatul PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu, a fost cea legată de studiile sale.

Ce gesturi l-au trădat că se află într-un moment sensibil? 

„Are o ancoră, mâna stângă este ancorată pe tribună. Adică este poziția de lider. În schimb, în momentul în care începe să discute, nu rămâne să se apere cu mâna. De multe ori, utilizăm obiecte când apare disconfortul. Încă de copii luăm un animal de pluș, ne protejăm cu ceva. Drept pentru care, dacă ar fi păstrat mâna foarte mult timp, exista posibilitatea să fie în plan subconștient acest scut”, spune Paul Herinean. 

El afirmă că premierul „joacă rolul omului din popor”. 

„Aș merge mai mult pe varianta în care domnul Ciolacu este mai degrabă teatral. Că este un actor politic. Și vrea să sublinieze, să transmită emoție prin ceea ce face. Interesant este că în momentul în care a menționat cuvântul armată a avut nevoie de o ancoră. Cineva din partea stângă. Ceea ce ne arată că întrebările în provoacă disconfort.

La o întrebare despre banii României, premierul a devenit „ironic raportat la întrebarea reporterului”, subliniază profilerul. „Fiind foarte sigur, devine arogant”, afirmă Paul Herinean. 

Coaliția cu PSD nu se încheie de fapt. Ce l-a dat de gol pe Ciucă

Profilerul Paul Herinean a analizat, în cazul candidatului PNL, Nicolae Ciucă, două momente cheie - prima reacție după scandalul „eroului de la Nassiriya”, dar și „ruperea” Coaliției de guvernare.

„Ce vedem din partea candidatului la președinția României? Un comportament evitant. Adică răspunde, e dezamăgit, tonalitate destul de joasă, se întoarce cu spatele, vrea să plece. Există un disconfort emoțional puternic. Atunci când stăpânim subiectul de discuție ne e mult mai ușor să ne exprimăm. Cum își maschează tensiunea interioară? Prin râs”, explică profilerul. 

La afirmația că „România nu va intra total pe mâna PSD”, Ciucă a arătat prin limbajul nonverbal că „nu este tocmai în confort cu ceea ce ne-a transmis. Subliminal și în metalimbaj ce transmite? România nu va intra total pe mâna PSD. Adică acceptă că România este deja și, atenție, va rămâne”. 

Este aproape imposibil să camufleze și să aibă coerență între comunicarea verbală, cea nonverbală și comunicarea paraverbală. Drept pentru care are niște ancore foarte puternice. Are mâinile „coif” - atunci când accentuează ceva ridică mâinile, dar le aduce în aceeași poziție. Este chiar un gest exersat. În planul comunicării paraverbale i se transmite - aceasta este tonalitatea, aceaste intonația, așa accentuați cuvintele.

Lasconi „ne arată că nu e confortabilă cu faptul că nu știe”

Candidata USR la prezidențiale a fost pusă, recent, în dificultate de întrebările legate de înzestrarea și bugetul armatei României, într-un interviu pentru Europa Liberă. Pe lângă răspunsurile lacunare și greoi formulate, o serie de gesturi au dat de gol starea de disconfort în care se afla.

„Se uită în dreapta, jos. E în dialog intern, stă să analizeze. Nu e pregătită pentru întrebare și, implicit, pentru răspuns. Nu cunoaște speța și construiește răspunsul să fie cât mai pertinent.

Trage aer destul de adânc în piept, se lasă pe spate… dar e autentică, e stare de disconfort. Ne spune: nu știu de ce. Ne arată că nu e confortabilă cu faptul că nu știe, dar nici nu ne minte”, spune profilerul despre momentul cu Elena Lasconi. 

Geoană, atitudine „de atac”

Mircea Geoană s-a arătat deranjat de acuzațiile apărute în spațiul public că ar avea legături cu Rusia. Până într-acolo încât, într-un interviu la Digi24, și-a pierdut calmul și a intrat în faza de „atac”.

„Vedeți care e atitudinea. Nu este una defensivă. Atitudinea este de atac. Se uită în ochii interlocutorului și îi vorbește. Vedem o zonă de disconfort a domnului Geoană, logică - „Cineva spune că aș fi agentul rușilor, Cosmin…”. Vorbește la pertu pentru că este atât de dranjat de ipoteza pe care a lansat-o încât are nevoie de o ancoră”, subliniază profilerul.

 

„Simion joacă teatru, vrea să transmită forță”

„ Îl vedem pe domnul George Simion jucând teatru. Ceea ce vrea să transmită este forță, este un lider aproape totalitar care ia problemele, le rezolvă. Și din punct de vedere vestimentar este în zona aceea. Este figura salvatorului”, afirmă Paul Herinean. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri