Președintele Donald Trump i-a criticat pe foștii președinți democrați Joe Biden și Barack Obama, alături de Pete Buttigieg, fostul secretar al Transporturilor, la o conferință de presă despre accidentul aviatic din Washington DC, dintre un avion de pasageri și un elicopter al armatei.
„Trebuie să avem doar cele mai înalte standarde pentru cei care lucrează în sistemul nostru de aviație”, a spus Trump, imediat după ce a prezentat condoleanțe pentru pierderile suferite de apropiații celor care au murit în accident. „Am schimbat standardele lui Obama de la foarte mediocre în cel mai bun caz la extraordinare”, a adăugat el fără a cita o politică specifică.
„Și apoi, când am părăsit funcția și Biden a preluat conducerea, le-a schimbat înapoi la mai mici decât oricând. Eu pun siguranța pe primul loc, Obama, Biden și democrații pun politica pe primul loc, iar ei folosesc politica la un nivel pe care nimeni nu l-a văzut vreodată, pentru că acesta a fost cel mai de jos nivel.”
Trump a dat vina pe o politică de „împingere a diversităţii” la Administraţia Federală a Aviaţiei, care s-a concentrat pe „angajarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihiatrice severe”.
Trump și colegii săi republicani au atacat în mod regulat programele de „diversitate, echitate și incluziune” (DEI) din guvernul federal – eforturi de a recruta și de a sprijini o forță de muncă guvernamentală mai diversă.
Președintele a declarat în timpul conferinței de presă de joi că va analiza concedierea oricăror angajări de tip DEI care au fost legate de accidentul de miercuri seara.
Teoriile lui Donald Trump legate de cauza accidentului aviatic
Președintele Trump a împărtășit mai multe teorii cu privire la ceea ce ar fi putut cauza coliziunea în aer, inclusiv că elicopterul Black Hawk ar fi zburat din greșeală în calea avionului de pasageri American Airlines când a intrat deasupra uscatului.
„Elicopterul a fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit și a avut loc o tragedie”, a spus el.
În același timp, Trump a afirmat că a ascultat mai multe înregistrări din care se înțelegea că avionul de linie „făcea totul bine” și pe „culoarul” obișnuit, dar că „din anumite motive” elicopterul era la aceeași înălțime și „mergea într-un unghi incredibil de rău”.
„Părea o problemă cu pilotul din punctul de vedere al elicopterului”, a spus președintele, fără a preciza care a fost acea „problema”. El a adăugat: „A fost o noapte foarte senină”.
De asemenea, locatarul Casei Albe a confirmat că la bordul aeronavei care transporta 64 de persoane erau și cetățeni ruși, precum și alte naționalități.
Editor : Ș.R.