Radu Mihaiu, la poliţie după ce a făcut plângere penală privind buletinele de vot preştampilate: Nu ştiu câte au fost introduse în urnă

Data actualizării: Data publicării:
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a mers marţi la Secţia de Poliţie nr. 8 din Capitală, pentru a oferi detalii cu privire la plângerea penală referitoare la buletinele de vot preştampilate cu sigla PSD. El spune că Sectorul 2 este cel care are cele mai multe voturi nule, la nivelul întregii ţări, ca procent.

„Sunt patru secţii diferite în care s-au găsit buletine preştampilate, şapte de care ştim şi pe care le-au raportat cetăţenii. Nu ştiu câte au fost introduse deja în urnă. Cel mai probabil o parte din aceste buletine preştampilate s-au transformat în voturi nule, pentru că, evident, dacă ele erau deja preştampilate cu PSD şi cineva vota altceva, buletinul devenea nul”, a declarat Radu Mihaiu, potrivit News.ro.

El se declară bucuros că sesizările sale privind buletinele preştampilate din ziua votului au dus la demararea unei anchete.

„Sectorul 2 este cel care are cele mai multe voturi nule, la nivelul întregii ţări, ca procent. Sunt 3% voturi nule, media, în rest, este undeva la sub 2%. La noi sunt peste 50% mai multe voturi nule şi mă bucur că Poliţia face cercetări în acest caz. Sunt convins că toţi cei care au făcut acest lucru trebuie să plătească pentru această fraudare a alegerilor”, a mai spus Mihaiu.

Primarul a precizat că „sunt opt plângeri penale de care ştiu în acest moment şi mai sunt plângeri penale pentru vânzare de voturi, în care se dădeau câte 100 de lei, 200 de lei pentru o poză cu buletin votat cu PSD”.

„Avem plângere penală pentru un proces verbal urcat cu semnătură falsă în dreptul repreentantului USR. Avem plângere penală pentru reprezentantul PSD din Biroul Electoral de sector, pentru presiuni făcute la adresa unor membri ai unei comisii de votare în sensul reflectării greşite a rezultatului votului din acea secţie”, a completat Mihaiu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri