Şantierul de pe strada Iancu Văcărescu din Timișoara, aproape de final. Cum arată acum această zonă

Data publicării:
iosefin prima

Muncitorii se pregătesc să toarne în câteva zile stratul final de asfalt, pe locul unde, anul trecut, era vechea piaţă agroalimentară. Au construit alei noi, trotuare, scuaruri, iar pe marginea carosabilului vor fi trasate piste de biciclete şi locuri de parcare.

 

Oamenii care locuiesc în zonă aşteaptă de mult schimbarea: ”Foarte greu se termină, dar lucrez aici din 1988, era şi mizerie şi urât, construcţia era foarte urâtă, multă înghesuială, va fi frumos când va fi gata”, ”Arată destul de bine pe lângă ce a fost înainte, pare destul de modernă, nu mai e cum era înainte. Îmi place, au făcut o parcare imensă”, ”Înainte era foarte urât, cu mizerie, şi va fi şi mai frumos în curând”.



Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, ne precizează despre lucrări: ”Finalizăm lucrările de la fântâna şi să reconfigurăm intersecţia dintre strada Văcărescu şi strada Carol”.

 

Muncitorii estimează că, la începutul lunii aprilie, şantierul de pe strada Iancu Văcărescu va fi închis. Lucrările s-au realizat cu bani de la Uniunea Europeană şi din bugetul local, iar valoarea totală a investiţiei depăşeşte 8 milioane de lei.

reporter: Sorina Covlea
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri