Coroana de Oțel. Linia ferată Cernavodă - Constanţa, concesiune englezească
În septembrie 1857, un inginer britanic, John Trevor Barkley, primea concesiunea liniei ferate Cernavodă-Constanţa. Firmanul era dat de sultanul Abdul Medjid.
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Această primă linie ferată din întregul Imperiu Otoman era concesionată britanicilor pentru 99 de ani. În plus, compania engleză primea şi dreptul de a extinde şi de a exploata portul Constanţa. Englezii - cei mai importanţi aliaţi ai Turciei în Războiul Crimeei, abia încheiat - obţineau de fapt controlul asupra exporturilor şi importurilor la Dunărea de Jos şi pe malul de vest al Mării Negre. „
Toader Popescu, arhitect: „O linie ferată care să lege Dunărea de Marea Neagră într-un loc unde nu exista, la momentul respectiv, un port important - Constanţa era o localitate de importanţă minoră, de câteva mii de locuitori, fără o infrastructură portuară dezvoltată, dar, totuşi, o linie care să lege un port dunărean cu potenţial de dezvoltare - cum era Cernavodă - de un port maritim cu potenţial de dezvoltare - cum era Constanţa - servea puternic interesele britanice în această parte a Europei.”
Conştienţi în sfârşit de necesitatea căilor ferate, demnitarii turci înfiinţaseră de ceva timp o nouă Comisie pentru Lucrări Publice. Din ea făceau parte şi 4 ingineri francezi, doi ruşi şi un englez. Consulul britanic la Constantinopol a atras însă atenţia că „toate lucrările publice importante trebuie să fie în mâini englezeşti şi să fie făcute cu capital englezesc”. Cererea a fost în mare măsură respectată, inclusiv din motive tehnice.
Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului Căilor Ferate Române: „La vremea respectivă, în 1860, cei care aveau cât de cât experienţă în construcţia căilor ferate erau cei din Marea Britanie. Imperiul turc nu avea specialişti, nu avea oameni, nu avea utilaje cu care să construiască această Linie.”
În comisie a intrat astfel şi inginerul John Trevor Barkley, fost director de şantier al guvernului britanic la minele de cărbuni de la Heraclea, în nordul Asiei Mici. Britanicul este cel care a întocmit întregul plan otoman de modernizare la Dunărea de Jos. De fapt, Dobrogea, teritoriu turc din 1417, a devenit un fel de proiect pilot pentru modernizarea Imperiului.
Momentul era favorabil. Reformiştii aflaţi în acei ani la conducerea Imperiului Otoman, în frunte cu sultanul Abdul Medjid, primiseră o gură de oxigen tocmai prin victoria contra Rusiei din 1856.
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Victoria sultanului în Războiul Crimeei contra Rurciei fusese mai degrabă una anglo-franceză decât una turcă. Iniţial, flota rusă beneficiase de o inovaţie tehnică: bombele cu explozibil. Ele au făcut posibilă, în noiembrie 1853, scufundarea rapidă a unui întreg escadron de nave turceşti în portul otoman Sinope. Fără intervenţia eficientă a Angliei şi Franţei pentru apărarea Strâmtorilor, cel mai probabil că Turcia s-ar fi confruntat cu o catastrofă. Dar flota engleză se afla deja în Mediterana de Est, iar Napoleon al III lea trimisese în zonă inclusiv cel mai modern vas de luptă francez. Aşa-numitul Război Oriental s-a mutat repede pe malul rusesc al Mării Negre, adică în Crimeea.”
După înfrângerea iniţială la Balacklava, unde trupele britanice au fost trimise într-o misiune imposibilă, anglo-francezii vor zdrobi trupele ruse la Inkerman şi apoi în marea bătălie navală şi terestră de la Sevastopol. Flota rusă a fost distrusă, iar pe 9 septembrie 1855 oraşul Sevastopol a fost ocupat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
