Strângere de fonduri online pentru a plăti datoria Greciei

Data publicării:
donatii

 

Thom Feeney a publicat un anunț pe platforma IndieGoGo. În doar o jumătate de zi s-au strâns circa 43.000 de euro. Peste 2.800 de oameni au donat până la ora publicării acestei știri.

Acesta argumentează că strângerea de fonduri este posibilă. Astfel, el spune că Uniunea Europeană are 503 milioane locuitori, care ar putea cotiza, în medie, cu trei euro de persoană.

Cei care contribuie la plata datoriei Greciei ar urma să primească pentru o donație de 3 euro - o carte poștală cu Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, pentru 6 euro - o salată de măsline cu brânză feta, pentru 10 euro - o sticlă de ouzo, iar pentru 25 de euro - o sticlă de vin grecesc.

Cei care fac donații mai mari pot primi un coș cu produse alimentare din Grecia – pentru 160 de euro. Pentru o donație de 5.000 de euro, persoana respectivă va primi o vacanță de o săptămână pentru două persoane, în luna septembrie.

Dacă vreun doritor ar contribui cu 1 milion de euro, atunci va primi mulțumiri și recunoștință eternă din partea poporului grec.

Deocamdată nu e clar cum vor ajunge banii la guvernul grec, dacă guvernul ar accepta donația și nici din ce bani vor fi achitate recompensele.

Însă, campania va avea succes doar dacă se atinge ținta dorită în decurs de șapte zile: adică 1,6 miliarde de euro.

Citiți și
Zi decisivă pentru soarta Greciei
Grecia primeşte o ofertă de ultim moment

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri