UCRAINA. Activiştii proruşi cer independenţa Harkovului. Sediul administraţiei regionale a fost ocupat cu forţa

Data publicării:
harkov

Procuratura din Doneţk a calificat acţiunile activiştilor proruşi drept un atentat împotriva securităţii naţionale. În urma ultimelor evenimente, puterea de la Kiev a lansat o operaţiune antiteroristă în Harkov, şi cel puţin 70 de oameni au fost arestaţi.

În acest timp, Rusia a avertizat Ucraina să oprească imediat masarea de trupe în sud-estul ţării, pentru că aceste acţiuni ar putea duce la izbucnirea unui război civil.

Sute de manifestanţi pro-ruşi au incendiat baricadele ridicate în jurul administraţiei regionale din oraşul Harkov şi au spart geamurile clădirii. Au pătruns apoi în interior unde au înlocuit steagul Ucrainei cu cel al Rusiei.

Ieri, mii de oameni au ieşit pentru a doua zi la rând pe străzile oraşelor din estul Ucrainei şi au atacat instituţiile guvernamentale. Protestatarii vor ca regiunile Doneţk, Lugansk şi Harkov să fie alipite Rusiei. Simpatizanţii pro ruşi au cerut sprijinul Moscovei.

Preşedintele interimar al Ucrainei consideră că Rusia este în spatele violenţelor din ultimele zile.

A început al doilea val al operaţiunilor speciale ale Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Inamicii Ucrainei încearcă să repete scenariul din Crimeea, dar nu îi vom lăsa”, a spus Oleksandr Turcinov.

Toată această agitaţie din estul rusofon al Ucrainei vine la două săptămâni după ce analiştii militari de la Washington au declarat că armata rusă ar putea să Ocupe în doar o jumătate de zi, dacă Ar dori, oraşele Harkov, Lugansk şi Doneţk, apoi pe cele de pe litoralul nordic al Mării Azov, pentru a crea o legătură terestră între Federaţia Rusă şi peninsula Crimeea.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”