Haos în gara din Tovarnik (Croaţia). Mii de refugiaţi s-au înghesuit să urce în trenuri

Data publicării:
refugiati-croatia-tovarnik-trenuri-GettyImages-20.9.2015

Ziua a început haotic pentru miile de refugiaţi aflaţi la Tovarnik. Nu pentru că i-ar fi împiedicat cineva să urce în trenuri, ci pentru că pur şi simplu nu erau suficiente vagoane pentru toţi. Disperaţi că nu vor prinde loc, oamenii s-au înghesuit unii în alţii fără să ţină cont de avertismentele poliţiştilor veniţi să menţină o oarecare ordine. Au intrat şi pe geamuri numai să se asigure că vor pleca spre Vest.

Câteva mii au rămas în continuare în Tovarnik, în aşteptarea următoarei garnituri.

Ranko Ostojic, ministrul de Interne al Croaţiei: „Am deschis aici o tabără unde putem adăposti temporar 4.000 de oameni. Vreau să subliniez faptul că vorbim de o tabără temporară, pentru că intenţia noastră este ca toţi aceşti oameni aflaţi la Tovarnik, adică cei care au nevoie de transport mai departe, să fie adăpostiţi de ploaie. Evident că în astfel de situaţii există momente de nervozitate printre cei care aşteaptă să vină trenurile şi autobuzele care să-i ducă mai departe”.

Pe de altă parte, oficialul croat consideră că măsurile luate de guvernul ungar condus de Viktor Orban împotriva refugiaţilor, şi mai ales atât de controversatele garduri ridicate sau aflate în diverse stadii de construcţie la graniţele cu Serbia, Croaţia şi România, nu fac decât să agraveze situaţia.

În doar cinci zile, în Croaţia au intrat 20.000 de refugiaţi veniţi din Serbia. Premierul croat spune că ţara sa va forţa Ungaria să-i accepte pe aceşti oameni. Mai exact, va continua să trimită la graniţă trenuri şi autobuze pline cu imigranţi care vor să ajungă în vestul Europei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...