Cazul Marko Attila. MAE îi răspunde vicepremierului Ungariei: Infracțiunea se pedepsește indiferent de etnie

Data publicării:
bogdan aurescu

Noul ministru de externe, Bogdan Aurescu, la preluarea mandatului FOTO: mae.ro

Purtătorul de cuvânt al MAE de la București a transmis, joi, presei o declarație de presă referitoare la declaraţiile lui Zsolt Semjen: 

„ Apreciem ca fiind cel puţin nepotrivit şi neadecvat gestul unui înalt oficial politic ungar de a se pronunţa asupra unei decizii definitive judecătoreşti a unei instanţe române. Infracţiunea de abuz în serviciu se pedepseşte, conform legii penale române, indiferent de apartenenţa politică sau originea etnică a celui în cauză. Independenţa justiţiei este un principiu fundamental al oricărui stat european de drept, iar deciziile justiţiei trebuie respectate fără excepţie, de către toţi.

Mai mult decât atât, nu pot fi făcute conexiuni între acest dosar penal şi procesul de retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale, în care statul român a soluţionat în număr semnificativ cererile depuse”, punctează MAE.

Noul ministru de externe, Bogdan Aurescu, a făcut parte din comisia interguvernamentală mixtă româno-ungară pentru protecția minorităților.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...