Ce planuri are Edi Iordănescu după ce va pleca de la naționala României. Unde vrea să antreneze selecționerul

Data publicării:
BUCURESTI - FOTBAL - AMICAL - ROMANIA - IRLANDA DE NORD - 22 MAR
Foto: Edi Iordănescu / Sursa foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin

Edi Iordănescu, selecționerul care va conduce naționala României la EURO 2024, a făcut declarații despre ce va face după ce își va încheia contractul cu Federația Română de Fotbal, pentru o publicație portugheză. România se află în fața ultimelor două partide de verificare, cu Bulgaria și Liechtenstein, înainte de Campionatul European din Germania.

Până acum, selecționerul nu a bătut palma pentru prelungirea acordului, dar vor exista negocieri în acest sens, scrie Digi Sport, care citează declarațiile făcute de Edi Iordănescu pentru publicația portugheză A Bola. Acesta transmis că, după ce se va despărți de ”Tricolori”, și-ar dori să preia o formație de club din străinătate.

”După ce am antrenat toate nivelurile fotbalului de club românesc, mi-am îndeplinit mereu obiectivele și în final am câștigat campionatul. Conducerea naționalei României mi s-a părut următorul pas normal. Am atins obiectivul pe care îl aveam, calificarea la EURO 2024. Așadar, pentru viitor, mi se pare cumva un pas evident să accept provocarea dintr-o ligă europeană, la nivel de club, și sunt pe deplin pregătit pentru acest tip de provocare”, a spus selecționerul.

„Îmi place meseria de antrenor principal al naționalei României, nu aș spune nu unei provocări similare, dar trebuie să recunoaștem că antrenarea unei echipe de club oferă o gamă mai largă de posibilități de a ne pune în practică abilitățile”, a mai spus Edi Iordănescu.

„Există mai mult timp pentru a pregăti jucătorii, pentru a construi chimie pe teren și în afara terenului și, de asemenea, modalități de îmbunătățire a echipei prin transferuri”, a mai transmis Iordănescu, potrivit sursei citate.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri