Proiectul de lege pentru amnistierea pensionarilor vizează peste 21.000 de persoane

Data publicării:
pensionari -Mediafax Foto-Cristiana Sabau-1

 

„În prezent, din datele prezentate de Casa Naţională de Pensii Publice, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 31.118 pensionari din care, pentru 9.593 pensionari, debitele au avut drept cauză culpa pensionarilor. În prezent, din datele prezentate de casele de pensii sectoriale, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 230 pensionari. Ţinând cont de faptul că pentru pensionarii proveniţi din anumite categorii socio-profesionale (militari, agricultori şi personalul auxiliar de pe lângă instanţele judecătoreşti) există reglementări privind scutirea de la plata unor debite, proiectul de lege are în vedere reglementarea unitară, cu privire la scutirea de la plată a debitelor generate de interpretări neunitare ale legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale, pentru toate categoriile de pensionari”, se arată în nota de fundamentare a Ministerului Muncii.

Proiectul de act normativ prevede că pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiţi de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina acestora, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale şi pensiilor, scrie Mediafax.

„Sumele provenite din debitele deja recuperate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu se restituie. Contribuţia de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată, nu se recuperează”, se arată în proiectul de lege.

Documentul mai stabileşte că debitele ce au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condiţiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu vor face obiectul scutirii la plată.

Scutirea de la plată a debitelor se va face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.

La data intrării în vigoare a legii, Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat şi art.XXII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se abrogă.

În 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va emite norme metodologice de aplicare, care se vor aproba prin ordin al ministrului.

Proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi în dezbatere publică până în 15 septembrie, menționează sursa citată.

Premierul Victor Ponta a anunţat, la 31 iulie, că Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, el cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă şi spunând că aceşti pensionari „probabil au greşit”, dar nu au făcut-o „pentru a se îmbogăţi”.

Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, a declarat premierul, precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.

În ultima perioadă au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”