Pensionari și mame, iertați de datoriile către stat

Data publicării:
mame cu copii - 5436165-Mediafax Foto-Raul Stef

Proiectul de lege va fi prezentat în ședința de guvern din 20 august, a precizat ministrul Muncii.

În varianta actuală a legii, părinţilor care beneficiază de indemnizaţie de creştere a copilului le este interzis să aibă şi alte câştiguri.

În sedinţa de guvern din 20 august, executivul va adopta un act normativ prin care orice părinte care beneficiază de concediu pentru îngrijirea copilului va putea să obțină şi venituri suplimentare din alte activităţi desfăşurate acasă, îngrijind copilul, dar nu mai mult de 1.500 de lei într-un an.

Curtea de Conturi a dovedit că sunt 12.460 de mămici care între 1 ianuarie 2014 - 30 iunie 2014 au încasat indemnizații, dar au obținut și alte venituri. Aceste persoane trebuiau să restituie în total 15 milioane de euro statului, dar acum vor fi scutite de obligație. 

Și pensionarii care aveau de restituit bani din cauza unor venituri calculate în plus vor beneficia de o amnistie fiscală. Decizia nu se aplică însă celor care au dat mită pentru a obține o pensionare frauduloasă. Este o răzgândire electorală. Aseară, premierul cerea o soluţie şi pentru ei, impresionat de cele câteva cazuri de sinucidere.

Astăzi, Victor Ponta și-a nuanțat declarațiile. „Nu faceţi confuzie între amnistie penală şi cea fiscală”, a spus șeful Guvernului.   

La jumătatea lunii iunie, DNA a deschis o anchetă ce vizează pensii care ar fi fost obţinute ilegal în judeţul Argeş. Procurorii anticorupţie spun că în jur de 1.100 de persoane, multe dintre ele având puţin peste 30 de ani, ar fi obţinut pensionarea pe caz de boală, după ce i-ar fi mituit funcţionarii Casei de Pensii Argeş. De altfel, şefa instituţiei şi un medic au fost deja arestaţi pentru luare de mită. Cei doi ar fi primit între 100 şi 200 de lei de la fiecare persoană care voia să iasă la pensie cu mult înainte de vârsta legală.

De asemenea, pensionarii sunt suspectaţi de dare de mită. Cinci dintre cei vizaţi de anchetă s-au sinucis.

Nu este prima aministie fiscală în an electoral. În 2012, tot in an electoral, guvernul, sustinut de parlament, a şters datoriile a 300 de mii de funcţionari care în perioada 2008-2010 încasaseră ilegal nişte sporuri. Fiecare dintre ei ar fi urmat să dea înapoi până la 500 de lei, dar au fost iertaţi.

Proiectul de lege a fost iniţiat de UDMR în martie 2012, când premier era Mihai Răzvan Ungureanu, şi aprobat două luni mai târziu, când la Palatul Victoria se instalase Victor Ponta.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...