România încearcă să adopte în an electoral o legislaţie privind securitatea naţională

Data publicării:
sri

Potrivit liderilor politici sunt şanse mari să se ajungă la un consens în ceea ce priveşte combaterea terorismului, securitatea cibernetică şi cartelele prepaid. De asemenea, se va încerca o modificare a Codului Penal în privinţa atacurilor cibernetice. Cel mai probabil, se va amâna adoptarea unor noi legi pentru SRI şi SIE, dar şi a unei legi privind statutul ofiţerului de informaţii.

Un pachet complet de legi privind securitatea naţională este necesar, dar greu de adoptat într-un an electoral, susţin liderii partidelor parlamentare. Astfel că se va merge pe un pachet de urgenţă.

Ar trebui să fie pachetul legilor securităţii naţionale o prioritate legislativă pentru orice fel de stat normal la cap, le-am cam evitat”, spune Alina Gorghiu, preşedintele PNL.

„Dacă nu suntem în stare să facem lucrul ăsta, înseamnă că avem o problemă. E important, aici nu te poţi juca, pentru că, din câte ştiu eu, cei care vizează atacuri cibernetice, terorism sau de altă natură nu cred că aşteaptă până când Parlamentul României se trezeşte”, afirmă Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Preşedintele Comisiei de Control al SRI susţine că schimbări în pachetul legislativ s-ar putea face abia după modificarea Constituţiei. Succes ar avea doar câteva legi.

Mă refer la acele acte legislative de care avem nevoie urgentă, legea 535 privind combaterea terorismului, legea securităţii cibernetice, legea cartelelor prepaid şi care pot fi adoptate prin consens politic mult mai repede”, spune Georgian Pop, preşedintele Comisiei de Control a activităţii SRI.

Călin Popescu Tăriceanu susţine că trebuie adoptată o lege clară în privinţa cartelelor prepaid, dar un pachet complet e greu de votat anul acesta.

Toate aceste amenințări nu pot să constituie un motiv pentru îngrădirea sau încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, cum, din păcate, în ultima perioadă s-a întâmplat”, spune Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte ALDE.

Poziţia României este în afara trendului european, avertizează Georgian Pop.

România este singurul stat din Uniunea Europeană unde competenţele nu că au fost date în plus, ci prin decizii ale Curţii Constituţionale,din contră, au scăzut”, spune Georgian Pop, preşedintele Comisiei de Control a activităţii SRI.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a propus în 2007 un pachet de legi privind securitatea naţională, dar acesta a fost respins de Parlament. Absenţa unei legislaţii coerente în materie de securitate naţională rămâne o temă sensibilă, este poziţia exprimată recent de preşedintele Klaus Iohannis.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025