Victor Ponta, criticat de partid 

Data publicării:
lansare victor ponta - fb 3

Baronii locali spun că de fapt preşedintele partidului încearcă să-şi salveze funcţia sacrificându-i pe ei.

CExN a PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii.

Astfel, preşedintele CJ Constanţa, Nicușor Constantinescu, a declarat, public, joi, înainte de reuniunea CExN, că propunerile de modificare a statutului PSD, avansate de preşedintele partidului, Victor Ponta, care vizează să fie sancţionaţi membrii de partid cu probleme în Justiţie, sunt în afara Constituţiei atât timp cât o instanţă nu a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Constantinescu, a declarat, totodată, că teoria centrului imaculat, lansată în 2003 de Adrian Năstase, a fost reluată acum de conducerea PSD, respectiv de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, pentru a justifica eşecul la prezidenţiale, şi a arătat că greşelile din alegeri au aparţinut conducerii centrale, nu baronilor.

Preşedintele CJ Vrancea, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, a declarat, tot anterior şedinţei, că Victor Ponta poate rămâne preşedinte al PSD dacă nu se va comporta ca Adrian Năstase.

Victor Ponta şi Liviu Dragnea au avansat, public, propunerea ca statutul PSD să fie modificat în sensul ca membrii de partid cu probleme în Justiţie să fie sancţionaţi cu pierderea funcţiei, iar funcţiile politice să fie disociate de cele administrative.

Propunerile lui Ponta şi Dragnea au întâmpinat opoziţia lui Marian Oprişan încă din momentul în care au fost avansate public, în condiţiile în care Liviu Dragnea solicita ca disocierea funcţiilor să se aplice doar la nivel local, iar el solicita ca principiul să fie aplicabil tuturor, inclusiv lui Ponta şi Dragnea.

La CExN al PSD de la Sinaia este de aşteptat să se clarifice aceste poziţii publice contradictorii, în paralel cu elaborarea şi asumarea unei analize a eşecului de la prezidenţiale.

"CExN trebuie să facă o discuţie sinceră, cine a greşit, cum, să ne asumăm responsabilităţile, să demonstrăm solidaritate de la Bucureşti spre provincie, dar şi invers, să realizăm şi să recunoaştem cine e vinovat şi să mergem mai departe pentru că eu chiar cred că România trebuie să aibă stabilitate până în 2016", a spus Nicuşor Constantinescu, joi, înainte de CExN.

Lucrurile nu par să fie văzute dintr-o perspectivă similară de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă CExN va face o analiză a eşecului de la prezidenţiale, Dragnea a precizat că această analiză a fost deja "finalizată".

"Vom discuta. Analiza amănunţită a fost finalizată şi discutată la primul CExN. Nu am spus public, nu am dat la presă. Şi în toată această perioadă, în întâlnirile pe care le-am avut în ţară şi la sediul PSD cu colegii din partid, lucrurile s-au lămurit. Probabil vom discuta şi despre asta, dar trebuie să ne uităm mai mult cu ochii spre viitor, spre ceea ce trebuie să fie noul proiect politic al PSD pentru 2015-2016. Va prezenta Victor Ponta câteva elemente din acest proiect la care va trebui să lucreze toată lumea de bună credinţă", a spus Dragnea, joi, înainte de CExN.

Dragnea a spus că părerile în PSD sunt "împărţite" şi în ceea ce priveşte organizarea unui congres de alegeri în acest an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...