Peste 300 de deputaţi au participat la şedinţa de plen de marți în care Camera Deputaţilor a modificat Codul Penal.
266 dintre ei au aprobat schimbările, în timp ce mai puţin de 40 au votat împotriva lor ori s-au abţinut.
Deputaţii PSD şi PNL au votat în masă în favoarea prevederilor care le acordă senatorilor şi deputaţilor imunitate în faţa DNA. La fel au făcut şi deputaţii UDMR şi cei ai PP-DD.
Cei mai mulţi deputaţi PDL s-au opus modificărilor. Doar doi democrat-liberali spun că le-ar fi aprobat din greşeală.
„Eu eram împotrivă, deci nu vreau să vin cu alte explicații care ar putea fi copilărești. Chiar am să fac plângere penală împotriva domnului Zgonea”, a spus deputatul Alin Gurzău.
Alţi deputaţi spun însă că nici măcar nu ştiau ce votează.
„Am votat pentru ca asa ni s-a indicat, noi nu am stiut atunci,initial, care sunt, ce au trecut ei la comisie”, a spus Vasile Bleotu.
„Se pare că beneficiază cei care și-au angajat familia la cabinetul parlamentar. Dacă știam că ei vor beneficia, nu aș fi votat. Sunt, însă, şi deputaţi care au ştiut ce votează”, a explicat Miron Mitrea.
„Am votat cu conştinţa împăcată. Nu m-am ascuns după degete că nu am ştiut, cunosc ce înseamnă aceste modificări”, a afirmat Sorin Stragea, deputat PSD
Printre cei care au fost în favoarea modificărilor la Codul Penal sunt şi 14 deputaţi anchetaţi de DNA sau de Agenţia Naţională de Integritate.
„Singura putere legitimă în România este Parlamentul. Singura autoritate de legiferare este Parlamentul. Nu trebuie să ceară niciun aviz de la nimeni. Am ajuns o țară a procurorilor care fac patru ani de facultate și care sunt dumnezei”, a spus Anghel Stanciu.
În urma reacţiilor principalelor ambasade occidentale faţă de modificarea Codului Penal, PNL a făcut un pas înapoi şi a anunţat că va vota împotrivă dacă legea va fi retrimisă în Parlament.
Voturi la modificarea Codului Penal
Deputaţi prezenţi la şedinţă - 305
Deputaţi care au votat DA - 266
Deputaţi care au votat NU - 32
Deputaţi care s-au abţinut - 6
Sursa: Camera Deputaţilor
Voturi „pentru” modificarea Codului Penal
PSD - 123
PNL - 73
PP-DD - 21
UDMR - 16
Minorităţi - 16
PC - 11
PDL - 2
Sursa: Camera Deputaţilor
Voturi „împotriva” modificăriilor Codului Penal
PSD - 0
PNL - 0
PDL - 29
PP-DD - 1
PC - 1
Sursa: Camera Deputaţilor