Verdict: George Copos a plagiat "subtil"

Data publicării:
COPOS 1

„Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”. Aşa se numeşte volumul publicat de George Copos în anul 2014 şi care a fost analizat de trei profesori universitari. Concluzia lor: „Comisia consideră că avem de-a face cu un tip de plagiat subtil, realizat prin copiere deghizată şi repovestire. Nu este vorba despre un clasic copy-paste”, afirmă Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică.

Sursă de inspiraţie ar fi lucrarea de master a lui Cătălin Parfene, doctorand în istorie la Paris, care a solicitat expertiza Comisiei de Etică.

Imediat după ce am depus sesizarea la Comisia de Etică, în aprilie 2015, m-am dus la sediul central al DNA, şi nu pentru plagiat. Iar cei de acolo m-au trimis respectuos la plimbare, spunându-mi că nu este de competenţa lor. DNA trebuie să vadă cum a ajuns lucrarea mea de master din arhiva Facultăţii de Istorie la autorul acestei cărţi, George Copos”, spune Cătălin Parfene.

O concluzie care s-ar impune este că ar putea exista în această situaţie ceea ce în literatură de specialitate se numeşte ghostwriter. Un scriitor profesionst ascuns, care a realizat operaţiunea. În paranteză, asta se plăteşte”, declara Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică.

Comisia de Etică presupune că scriitorul ascuns ar putea fi un fost coleg de-al lor, un profesor universitar care a coordonat ambele lucrări.

Domnul profesor Brezeanu s-a pensionat în 2010 şi a încheiat orice fel de relaţie contractuală de plată cu oră în octombrie 2015. Ceea ce se poate face şi ceea ce ar fi moral este să se propună Senatului Universităţii să i se retragă acel titlu onorific”, spune Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti.

Profesorul care a coordonat lucrările nu a putut fi contactat, iar autorul după care s-a inspirat George Copos a anunţat că nu va depune plângere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Au montat o cameră ascunsă în apartamentul unde erau cazați în vacanță. Ce au descoperit că făcea personalul...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani