Un biciclist a murit după ce a fost împins de vânt în faţa unei maşini
Data actualizării: Data publicării:
Un biciclist a fost împins de vântul puternic în faţa unei maşini care circula regulamentar pe DJ 692, la ieşire din localitatea Variaş, judeţul Timiş. În urma accidentului, biciclistul a decedat, iar şoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Ionuţ Sârbu, a declarat, pentru News.ro, că un accident rutier a avut loc, marţi, pe DJ 692, la ieşire din localitatea Variaş din judeţul Timiş, înspre localitatea Periam.
”Un bărbat de 53 de ani a condus un autoturism pe DJ 692, iar la un moment dat s-a angajat în depăşirea unui biciclist care se deplasa în acelaşi sens de mers, iar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv vânt, biciclistul a pătruns în faţa autoturismului, fiind surprins şi acroşat de către acesta. Biciclistul a decedat în urma accidentului”, a declarat Ionuţ Sârbu.
Potrivit sursei citate, în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Accidentul are loc la aproximativ o lună după ce vestul țării a fost lovit de o furtună puternică. În timpul furtunii din 17 septembrie, în Timişoara au fost doborâţi cel puţin 3.500 de arbori şi zeci de acoperişuri au fost distruse. În doar un sfert de oră, doi oameni au murit şi mulţi alţii au fost răniţi.