Un bărbat din Hunedoara a vrut să se recăsătorească, dar a aflat că nu e divorțat de fosta nevastă

Data actualizării: Data publicării:
mireasa și mire
Sursa foto: Getty Images

Planurile de nuntă i-au fost date peste cap unui bărbat din Hunedoara. Când a depus actele de căsătorie cu noua parteneră, acesta a aflat că nu e divortațat de fosta soție. Certificatul de divorț pe care îl avea era fals, așa că s-a adresat instanței. În fața judecătorilor, angajata primăriei a recunoscut totul.

În vara anului 2015, bărbatul și soția lui de la acea vreme au hotărât să divorțeze, după un mariaj de 14 ani, scrie alba24.ro. Au mers în fața ofițerului de stare civilă de la Primăria Aninoasa, județul Hunedoara, au achitat taxa de 500 de lei și au depus toate actele necesare. 30 de zile mai târziu, după expirarea termenului legal de reflecție, cei doi s-au dus din nou la primărie ca să ridice certificatul de divorț.

5 ani mai târziu, bărbatul a vrut să se recăsătorească cu o altă femeie. A mers să depună cererea tot la Primăria Aninoasa. Atunci a aflat că nu e divorțat, în acte, de fosta soție.

În fața instanței de judecată, ofițerul de stare civilă, acuzat de fals intelectual, și-a recunoscut fapta. Femeia ar fi omis să înregistreze documentele de divorț depuse de soți și și-a dat seama abia când cele 30 de zile de reflecție au expirat. De teama de a nu fi reclamată, angajata a întocmit în fals certificatul de divorț, cu tot cu număr de înregistrare fals. Inculpata spune că a apelat la fals, întrucât partenera din cuplul proaspăt divorțat urma să plece în străinătate și nu era timp fizic pentru refacerea documentelor.

După șapte ani, Judecătoria Petroșani a condamnat-o pe femeie la 10 luni de închisoare cu amânare, însă părțile vătămate au făcut apel la soluția judecătorilor, iar dosarul s-a mutat  la Curtea de Apel Alba Iulia, informează alba24.ro. Luna trecută, magistrații instanței superioare au decis încetarea procesului față de fosta angajată a primăriei. Dosarul a fost retrimis la Judecătoria Petroșani pentru a se judeca civil, întrucât foștii soți au cerut daune morale și materiale.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...