Patru dintre inculpaţii în dosarul în care mai multe persoane sunt suspectate că abordau cetăţeni străini pe care îi invitau să bea în baruri din Centrul Vechi şi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi au fost arestaţi preventiv. Alţi doi dintre cei implicaţi au fost plasaţi în arest la domiciliu.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au transmis, vineri, că în dosarul în care au fost puse în executare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, 17 mandate de percheziţie domiciliară şi 8 mandate de aducere, într-un dosar penal privind acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos, lipsire de libertate în mod ilegal şi furt, pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, la 12 iunie, faţă de 7 inculpaţi, persoane fizice, şi 2 inculpaţi, persoane juridice.
”În perioada 26.11.2023 - 12.05.2024, profitând de starea de vulnerabilitate a 4 turişti străini, generată de consumul de alcool pe raza Centrului Vechi din mun. Bucureşti, inculpaţii le-au sustras acestora telefoanele mobile, pe care le-au deblocat cu ajutorul funcţiei de recunoaştere facială, după care le-au accesat aplicaţiile bancare şi le-au transferat sumele de bani în alte conturi sau au efectuat plăţi la POS-uri, cauzându-le acestora un prejudiciu total de aproximativ 450.000 lei. De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie 2024, aceiaşi inculpaţi au pătruns, fără drept, în apartamentul unde locuia un turist străin, de unde i-au sustras bijuterii, un laptop, un Ipad, două telefoane mobile, cardul bancar şi paşaportul. Ulterior, sub pretextul că îi vor recupera bunurile şi pentru a utiliza cardul bancar sustras, inculpaţii l-au privat de libertate pe respectivul turist străin, încuindu-l timp de 5 zile într-un club de pe raza Centrului Vechi”, au arătat anchetatorii, citați de News.ro.
Ca urmarea a propunerii formulată de procurori, Tribunalul Bucureşti a dispus luarea măsurii arestului preventiv faţă de 4 inculpaţi şi luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de alţi 2 inculpaţi.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au făcut, miercuri dimineaţă, 17 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi. În unele cazuri, victimelor le erau luate prin violenţă diverse bunuri, uneori chiar şi prin lipsire de libertate. Acuzaţiile din dosar sunt furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacţii financiare în mod fraudulos şi tăinuire.
Surse apropiate anchetei afirmau că printre cei vizaţi se află administratori ai unor baruri din Centrul Vechi din Capitală, barmani, ospătari, angajate hostess.
Editor : A.P.