STENOGRAME Cum negocia șeful din ANAF Giurgiu, ca la piață, mita: „Să mai aducă 20.000 de lei și este pe zero”

Data actualizării: Data publicării:
sigla Direcției Naționale Anticorupție
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Scandal uriaș după ce un șef județean ANAF a fost ridicat de anchetatorii DNA. Stenogramele din dosar arată cum acesta negocia ca la piață sumele pe care le aștepa pentru a-i scăpa pe administratorii a două firme de probleme.

Lanțul ilegalităților de la Giurgiu începea de la șeful din ANAF și se termina la administratorii companiilor. În documentul procurorilor pentru arestare apare persoana de legătură, cu un rol extrem de important în anchetă.

Din discuțiile depuse de procurori la dosar se vede cum șeful ANAF Giurgiu negociază la sânge sumele pe care le cerea pentru a-i scăpa pe administratorii firmelor de problemele cu legea. În una dintre interceptări se vede cum intermediarul îi expune problemele uneia dintre companii și îl întreabă cât vrea ca să îi scape de ele. Șeful din ANAF îi spune că suma pornește de la 10.000 de euro. Ulterior cad de acord pentru 15.000 de euro și vine cu propunerea ca diferența de 5.000 de euro să fie ulterior împărțită între ei. În schimbul banilor, firma urma să primească un control timp de o săptămână, iar la final rezultatul să fie unul favorabil.

Într-o altă conversație, cei doi vorbesc despre controalele la una dintre cele două firme. Aici intermediarul din dosar îi cere șefului ANAF Giurgiu să nu trimită oamenii în control. Ca replică, acesta îi spune că va face asta, însă în schimbul sumei de 20.000 de lei.

Într-o altă conversație, intermediarul vorbește cu reprezentantul uneia dintre cele două companii și îl încurajează să nu plătească amenda pe care a primit-o în urma unui control. Șeful din ANAF și cei doi administratori de firme sunt acum cercetați pentru corupție.

Discuții interceptate de procurori

Sebe Mihai: Bă, ăia vor 10.000 de euro, vezi și tu cât poți să mai scoți!
Intermediar: 15.000 de euro, e bine?
Sebe Mihai: Da, și îi împărțim și noi pe ăștia!

Intermediar: Să nu-i mai facă alt control, te rog!
Mihai Sebe: Să mai aducă 20.000 de lei și este pe zero!
Intermediar: Hai că îl sun.
Mihai Sebe: Zic că este cel mai convenabil.
Mihai Sebe: Și fără sesizare!

Reprezentant firmă: Am fost să iau plicul de la ITM.
Intermediar:Pentru ce?
Reprezentant firmă: A venit amenda aia!
Intermediar: Nu plătești!
Reprezentant firmă: Păi spunea să plătesc 2.500 și să trimit dovada pe e-mail!
Intermediar: Las-o dracu!

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...