Formula 1 şi echipa Mercedes au condamnat, marţi, într-un comunicat de presă, expresiile considerate a fi cu tentă rasistă folosite de fostul campion mondial Nelson Piquet la adresa pilotului britanic, Lewis Hamilton.
Presa din Brazilia a relatat că Piquet, în vârstă de 69 ani, campion mondial în F1 în 1981, 1983 şi 1987, a folosit epitete cu caracter rasist la adresa lui Hamilton într-un comentariu făcut anul trecut, la Marele Premiu al Marii Britanii, în contextul unei coliziuni între pilotul britanic şi rivalul său olandez Max Verstappen, coliziune în urma căreia Verstappen a trebuit să se retragă din cursă, notează dpa, citată de Agerpres. Acel comentariu, care conținea un cuvânt în limba portugheză, considerat rasist, a apărut recent în media din Brazilia, iar Hamilton a reacţionat rapid.
"Este mai mult decât un limbaj neadecvat. Asemenea mentalităţi arhaice trebuie să dispară şi nu au ce căuta în sportul nostru. Am fost înconjurat de ele toată viaţa, acum e timpul pentru acţiune", a scris britanicul pe Twitter.
Oficialii F1 au afirmat: "Limbajul discriminatoriu sau rasist este inacceptabil în societate. Lewis este un ambasador incredibil pentru sportul nostru şi merită respect. Eforturile sale neobosite privind diversitatea şi incluziunea sunt o lecţie pentru mulţi şi la care ne angajăm şi noi, cei din Formula 1".
Echipa Mercedes, de asemenea, a evidenţiat că depune eforturi pentru un viitor în care violenţa de limbaj să dispară.
Brazilianul Nelson Piquet este tatăl actualei iubite a pilotului de Formula 1, Max Verstappen.
Editor : A.A.