Zi nefastă pentru românce în calificările de la Wimbledon. Doar Monica Niculescu a trecut în turul al doilea

Data actualizării: Data publicării:
Mingi tenis de la turneul de la Wimbledon 2021.
România are șase sportive acceptate direct pe tabloul principal al Grand Slam-ului londonez. Foto: Profimedia

Zi nefastă, miercuri, pentru românce în calificările de la Wimbledon. Alexandra Dulgheru, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Irina Bara au fost eliminate în runda inaugurală a turneului. Doar Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea al calificărilor, după ce a trecut cu 6-3, 6-3 de norvegianca Ulrikke Eikeri. România are șase sportive acceptate direct pe tabloul principal al Grand Slam-ului londonez - Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu.

Irina Bara a fost depășită de Cristina Bucsa în trei seturi, scor 5-7, 6-2, 6-3, după un duel de două ore și 12 minute, scrie HotNews.ro.

Jaqueline Cristian (153 WTA) a fost învinsă, scor 5-7, 7-6(1), 6-2, de Tereza Smitkova (Cehia, 487 WTA). Duelul a durat două ore și 19 minute.

Alexandra Dulgheru (358 WTA) nu a avut prea mari șanse împotriva jucătoarei Danielle Lao (SUA, 238 WTA), sportiva noastră cedând în două seturi, scor 6-3, 6-1. Meciul a durat 60 de minute.

Gabriela Ruse (199 WTA) a câștigat doar patru game-uri contra Simonei Waltert (Elveția, 240 WTA), scor 6-2, 6-2. Duelul a durat 61 de minute.

Monica Niculescu a reuşit să acceadă, marţi, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut cu 6-3, 6-3 de norvegianca Ulrikke Eikeri.

Niculescu (33 ani, 193 WTA) a câştigat după o oră şi 34 de minute în faţa scandinavei de 28 de ani (247 WTA). Diferenţa a fost făcută de serviciu, românca având procentaje mai bune atât cu primul, cât şi cu al doilea, potrivit Agerpres.

Următoarea adversară a Monicăi Niculescu va fi americanca Asia Muhammad sau elveţianca Stefanie Voegele.

Alte două românce au pierdut în primul tur preliminar.

Irina Fetecău (25 ani, 244 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de egipteanca Maiar Sherif Ahmed Abdelaziz (25 ani, 117 WTA), cu 6-3, 6-1, în doar 57 de minute.

În alt meci, Gabriela Talabă (25 ani, 205 WTA) a fost întrecută de ucraineanca Lesia Ţurenko (32 ani, 163 WTA) cu 6-4, 6-3, după o oră şi 26 de minute.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...