Halep, despre mesajul ironic al Serenei Williams în cazul suspendării: A fost o frustrare personală

Data publicării:
profimedia-0459075823
În finala din 2019 de la Wimbledon, Simona Halep a învins-o cu scorul de 6-2, 6-2 pe Serena Williams. Foto: Profimedia Images

Simona Halep a comentat din nou joi, la Antena 3 CNN, mesajul ironic al Serenei Williams publicat după anunțul suspendării jucătoarei de tenis din România pentru o perioadă de 4 ani. Halep spune că „a fost o frustrare personală, conta enorm pentru ea să facă acel record (de titluri la Wimbledon – n.red.)”, făcând referire la victoria asupra sportivei americane la Wimbledon, în 2019. „A fost prea mare să facă acea postare”, a mai declarat Simona Halep.

„Nu am absolut nimic să îi transmit, dar pot să comentez ce cred despre postarea ei. A fost o frustrare personală, conta enorm pentru ea să facă acel record (de titluri la Wimbledon – n.red.). Nu judec pe nimeni, dar consider că a fost prea mare să facă acea postare”, a declarat Simona Halep.

În finala din 2019 de la Wimbledon, Simona Halep a învins-o cu scorul de 6-2, 6-2 pe Serena Williams.

„8 e un număr mai bun”, a postat Serena Williams pe contul ei de Twitter, după ce Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri