Simona Halep este prima jucătoare de tenis care și-a asigurat deja calificarea în competiția de simplu de la Turneul Campioanelor 2018 de la Singapore, anunță într-un comunicat WTA. Competiția se va desfășura între 21 și 28 octombrie și are în joc premii în valoare de 7 milioane de dolari.
Nr. 1 WTA se califică astfel pentru al cincilea an consecutiv în competiția găzduită de Singapore și este singura jucătoare care ajunge la această performanță, precizează WTA.
În primul an când a participat la Turneul Campioanelor, în 2014, Simona a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de liderul mondial de atunci, Serena Williams.
„E o onoare să mă calific din nou la Finalele WTA de la Singapore. Îmi place să vin la Singapore și am atât de multe amintiri minunate. Abia aștept să mă întorc și să joc cel mai bun tenis al meu în fața unor fani minunați”, a declarat Simona Halep, citată de comunicatul WTA.
Învingătoarea de la Turneul Campioanelor primește, pe lângă premiul în bani, și un Porsche 718 Boxster GTS.