Jucătoarea de tenis Caroline Wozniacki a declarat, miercuri, după ce a învins-o pe Simona Halep la Turneul Campioanelor, că nu se aştepta să se impună atât de categoric. Ea a adăugat că a avut un nivel foarte înalt şi s-a simţit bine în ambele meciuri de până acum din Singapore, ceea ce probabil a fost frustrant pentru adversarele sale.
„Am jucat foarte bine şi am avut agresivitate pe tot parcursul meciului. Nu mă aşteptam să conduc la o astfel de diferenţă în primul set şi începusem să mă gândesc: «Ce se întâmplă? Chiar joc atât de bine?»”, a spus Wozniacki.
„Nu totul este uşor când joci cu numărul 1, dar cred că am jucat foarte bine şi am fost agresivă atunci când a fost necesar. Am jucat foarte bine în ambele meciuri, la un nivel foarte bun, şi probabil a fost frustrant pentru celelalte fete”, a adăugat daneza în conferinţa de presă de după meci, potrivit News.ro.
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, de daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, în etapa a II-a a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor de la Singapore.
Luni, Wozniacki a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-0, pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA.