Ana Bogdan, locul 116 WTA, îşi continuă cea mai bună perioadă a carierei, reuşind să o învingă pe Sorana Cîrstea, locul 86 WTA, în primul tur al US Open. Bogdan va evolua în manşa a doua cu o altă româncă, Monica Niculescu, locul 58 WTA, care a eliminat o favorită, pe Barbora Strycova din Cehia, locul 21 WTA, scrie News.ro.
Ana Bogdan, 23 de ani, a jucat trei meciuri în calificări pentru a ajunge în premieră pe tabloul principal al unui Grand Slam. Apoi, în turul I, ea a învins-o, luni, cu scorul de 0-6, 7-5, 6-2, pe Sorana Cîrstea, după o oră şi jumătate de joc.
La rândul ei, Monica Niculescu a trecut cu 6-3, 7-6 (3), 6-1, de Strycova, cap de serie numărul 18, în două ore şi 22 de minute.
Calificarea în manşa secundă este recompensată la US Open cu un premiu de 77.200 de dolari şi cu 70 de puncte WTA.
Într-un alt meci din turul I, Irina-Camelia Begu, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 21, a fost învinsă, cu scorul de 6-0, 6-4, de Lesia Ţurenko din Ucraina, locul 99 WTA, după o partidă de o oră şi 14 minute.
Begu va primi 43.300 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participarea ei în proba de simplu a competiţiei de la Flushing Meadows.
Marţi, va intra în concurs şi Simona Halp, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5. Ea o va întâlni pe sportiva belgiană Kirsten Flipkens, numărul 68 mondial, în primul meci al sesiunii de dimineaţă, de la ora 18.00 (ora 11.00 la New York), pe arena Arthur Ashe.
A şasea sportivă din Românie prezentă pe tabloul principal al US Open, Patricia Maria Ţig, locul 129 WTA, o va evolua în primul tur cu favorita 26, germanca Laura Siegemund, locul 28 mondial, în al treilea meci de pe terenul 14, din sesiunea de marţi dimineaţă.