Perechea formată din românca
Raluca Olaru și ucraineanca
Olga Savciuk a câștigat finala de dublu a turneului de la
Hobart în fața cuplului Gabriela Dabrowski (Canada) / Yang Zhaoxuan (China), informează
digisport.ro.Turneul de la Hobart, în cadrul căruia
Monica Niculescu a ratat câștigarea finalei la simplu, a fost transmis în direct de Digi Sport.
După ce au cedat primul set cu 0-6 în fața adversarelor cotate cu a treia șansă la câștigarea trofeului, Olaru şi Savciuk au revenit în meci și au câștigat actul secund cu 6-4 pentru ca apoi să se impună în super tiebreak cu scorul de 10-5.
Raluca Olaru, în vârstă de 27 de ani, a câştigat astfel al şaselea ei turneu de dublu în circuitul WTA, respectiv al doilea împreună cu Savciuk, perechea impunându-se în 2008 în turneul din capitala uzbekă Taşkent.