Marius Copil s-a calificat în finala de la Basel, după ce l-a învins pe Zverev, numărul 5 ATP

Data actualizării: Data publicării:
Marius Copil semifinale Basel
Marius Copil. în semifinalele turneului de la Basel Foto: Guliver/Getty Images

Marius Copil, locul 93 ATP, s-a calificat pentru prima dată în finala unui turneu de 500 de puncte, sâmbătă, la Basel, competiţie cu premii de 1,98 milioane de euro.

Marius Copil semifinale Basel

Marius Copil, în semifinalele turneului de la Basel Foto: Guliver/Getty Images

Citiți și CTP, despre calificarea lui Marius Copil în finala de la Basel: Se întâmplă rar să am surprize în tenis

Actualizare 19:50: Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1, l-a învins pe rusul Danil Medvedev, locul 20 ATP şi cap de serie numărul 7, cu scorul de 6-1, 6-4, în mai puţin de 65 de minute de joc şi s-a calificat în finala turneului de 500 de puncte de la Basel, fază în care va evolua cu Marius Copil, locul 93 ATP.

Actualizare 18:20 - Pentru tenismenul român este a doua finală ATP din carieră, după cea de la Sofia, tot din acest an, însă la un turneu de 250 de puncte, potrivit News.ro.

Copil, venit din calificări, l-a învins în semifinale pe germanul Alexander Zverev (5 ATP), scor 6-3, 6-7 (6), 6-4, după două ore şi 32 de minute.

În finală, Marius Copil va evolua contra învingătorului din meciul dintre elveţianul Roger Federer, principalul favorit, şi rusul Daniil Medvedev, cap de serie 7.

Premiul pentru participarea în semifinale este de 209.715 de euro şi 300 de puncte. Copil va primi şi 20 de puncte pentru că a trecut de calificări.

Datorită parcursului de la Basel, Marius Copil se va apropia de top 70 ATP. Cea mai bună clasare din cariera sportivului este locul 73, pe care Copil l-a ocupat în februarie.

Pentru tenismenul român este a doua semifinală ATP din carieră, după cea de la Sofia, tot din acest an, însă la un turneu de 250 de puncte. 

Marius Copil, venit din calificări, l-a învins în sferturile de finală pe americanul Taylor Fritz, numărul 57 mondial şi beneficiar al unui wild card, scor 7-6 (6), 7-5. Meciul a durat o oră şi 52 de minute.


Dar meciul mare l-a făcut înainte de sferturi, când a bifat o victorie uriașă la Basel. Românul, venit din calificări, l-a eliminat în optimi pe al treilea favorit, Marin Cilic. În vârstă de 30 de ani, Copil a reuşit singurul break din primul set, ajudedecat în cele din urmă cu 7 la 5. Al 93-lea jucător al lumii a servit excelent şi în actul secund. Copil s-a impus la tiebreak, într-un meci pe care l-a încheiat cu 21 de aşi

În semifinalele de la Basel, românul Marius Copil va juca împotriva germanului Alexander Zverev (5 ATP), al doilea favorit, care s-a impus în sferturi cu 7-5, 6-3 în faţa spaniolului Roberto Bautista Agut (locul 26 ATP). Meciul începe la ora 15:30, ora României, și este transmis de Digi Sport 1.

Arădeanul îl va înfrunta în premieră pe Sascha Zverev (21 ani, 5 ATP), dar l-a învins pe fratele mai mare al acestuia, Mischa Zverev, cu 7-5, 7-5, în primul tur al calificărilor la Basel.

Cealaltă semifinală îi va opune pe elveţianul Roger Federer, principalul favorit, şi pe rusul Daniil Medvedev. În sferturi, Federer a trecut în trei seturi de francezul Gilles Simon, cu 7-6 (1), 4-6, 6-4, iar Medvedev, cap de serie numărul şapte, s-a impus în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, al patrulea favorit, cu 6-4, 3-6, 6-3.

Premiul pentru participarea în semifinale este de 105.525 de euro şi 180 de puncte. Copil va primi şi 20 de puncte pentru că a trecut de calificări.

Datorită parcursului de la Basel, Marius Copil, 28 de ani, aflat în prezent pe locul 93 ATP se va apropia de top 70 ATP. Cea mai bună clasare din cariera sportivului este locul 73, pe care Copil l-a ocupat în februarie.

Marius Copil  declara, în septembrie, că îşi propune să intre în top 50 mondial şi să participe în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Pentru aceasta, își pune speranțe și în noul său antrenor, Andrei Pavel, cu care a început să lucreze după ce acesta și-a încheiat colaborarea cu Simona Halep.

„Colaborarea cu Marius sper să fie una bună. Ne-am stabilit ca obiectiv intrarea în Top 50 şi sper ca acest lucru să se petreacă în sezonul viitor. E frumos să colaborez cu doi oameni care m-au avut ca idol, acum ei sunt idolii mei. E uşor să colaborez cu ei pentru că sunt profesionisti adevăraţi”, a declarat, la rândul său, Andrei Pavel.

(surse: News.ro, Digisport.ro)

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...