Veni, vici, SIMO! Halep - Bellis, 6-0, 6-4. Simona, în semifinală, după cel mai spectaculos meci la Doha

Data actualizării: Data publicării:
halep2

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-4, pe Catherine Bellis (SUA), locul 48 WTA, venită din calificări, în sferturile de finală ale Qatar Open.

UPDATE: Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha! Românca a acuzat o accidentare şi nu va mai putea evolua în semifinală 

LIVE TEXT SIMONA HALEP - CICI BELLIS:


ORA 18.32 Simona Halep, după calificarea în semifinala de la Doha: „Nu mă gândesc la fotoliul de lider”

ORA 18.30 În semifinale, Halep va evolua cu spaniola Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4. Românca o va întâlni a cincea oară pe Muguruza. Spaniola, fostă numărul 1 mondial şi câştigătoare la Roland Garros şi Wimbledon, conduce cu 3-1 în faţa Simonei Halep, ultima partidă fiind în finala turneului de la Cincinnati, de anul trecut, când s-a impus categoric, cu 6-1, 6-0. Singura victorie a Simonei Halep s-a produs în 2015, în optimi, la Stuttgart, pe zgură, scor 3-6, 6-1, 6-3, în penultima lor partidă.

Calificarea în semifinale la Doha este recompensată cu un premiu de 147.750 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.

ORA 18.15 SIMONA ESTE IN SEMIFINALĂ DUPĂ 1 ORĂ ȘI 22 DE MINUTE.

ORA 18.13 „Ia punct dupa punct. Rămâi în joc. Acceptă că și ea lovește. Hai! Punctul asta acuma. Hai!”, sunt cuvintele cu care Andrei Pavel și-a încurajat eleva. Halep revine în forță după intervenția lui Pavel. 

ORA 18.10 WTA, cuvinte de laudă pe Twitter la adresa lui Halep: „Este pur și simplu prea bună”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ORA 18.08 Simona salvează două mingi de break în setul 2, însă pierde game-ul 8, pe propriul serviciu. Este fără doar și poate cel mai spectaculos meci al Simonei la Doha.

ORA 18.02 Simona Halep face break și preia conducerea partidei într-un moment foarte important pentru moralul unui jucător. Este 4-3 pentru Halep, care este la un două gameuri distanță de semifinală.

ORA 17.58 După un meci lung de peste 12 minute, Simona reușește să egaleze la 3.

ORA 17.45 Este 3-2 pentru Bellis și preia conducerea meciului. Urmează Halep la servă.

ORA 17.41 Simona face reabeak și Bellis pare din nou lipsită de soluții în fața lui Halep, după ce a reușit să domine inițial începutul setului 2.

ORA 17.35 Bellis se detașează la 2-1 în setul secund.

ORA 17.30 Bellis reușește să facă break și îi „fură” un prim serviciu lui Halep. 

ORA 17.27 Bellis a cerut în pauza dintre seturi intervenția antrenorului. Acesta a sfătuit-o să ia mai repede mingile.  Impresionantă atutudinea lui Bellis, care la vârsta de numai 18 ani nu s-a plâns deloc din cauza setului pierdut.

ORA 17.25 Halep face 6-0 și câștigă primul set în numai 31 de minute. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ORA 17.20 Halep se detașează la 5-0 și este pe cale să câștige setul 1. Simona servește pentru set. Dacă va câștiga partida, Simo va juca în semifinale împotriva Garbinei Muguruza, care a învins-o în trei seturi pe Caroline Garcia.

ORA 17.12 Halep se distanțează de Bellis după cel mai disputat game al mecului de până acum. Partida este echilibrată și spectaculoasă. 

ORA 17.02 Halep își face serviciul și se distanțează la 2-0 în fața lui Bellis.

ORA 16.57 Halep începe bine partida, printr-un break, și preia conducerea meciului. Este 1-0.

ORA 16.53 A început meciul dintre Simona Halep și CiCi Bellis.

ORA 16.45 Jucătoarele au intrat pe teren. Sunt aproximativ 300 de români în tribune la meciul Simonei, transmite corespondentul DigiSport. Vești bune: Simona se simte foarte bine, este în formă, se pare că tratamentele medicale au avut efect, arată corespondentul DigiSport.


Untitled
@Guliver/GettyImages

Catherine Bellis, sau CiCi, s-a remarcat deja în circuitul feminin, în care joacă de numai un an. Un an în care a ajuns pe locul 48 în ierarhia mondială. În vârstă de numai 18 ani, Bellis speră la un loc în seminfinala turneului de la Doha. Bellis vine din calificări și s-a calificat în sferturi după ce a învins-o pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 5 WTA, cu scorul de 7-6(4), 6-3.

De cealaltă parte, veterana Halep, care a strâns deja nu mai puțin de 13 ani în circuiul feminin, trece prin cea mai bună formă a carierei. Tenisul jucat de româncă s-a îmbunătățit considerabil în 2018. Simona este mult mai agresivă în abordarea meciurilor, iar serviciul acesteia este impecabil. De altfel, Simona declara anul trecut că dorește să-și îmbunătățească considerabil serva.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Doha, după un meci câștigat în două seturi, 6-4, 6-3, contra Anastasijei Sevastova. 

Halep - Sevastova, 6-4, 6-3, în optimi, la Doha. Simona câștigă cu cea mai frumoasă lovitură a meciului

Vestea proastă este că jucătoarea din România are încă probleme la gleznă. „Nu pot să alerg”, îi spunea, ieri, antrenorului Andrei Pavel. Acesta a coborât pe teren pentru a-i oferi câteva sfaturi tehnice care să o ajute pe Simona în confruntarea cu Sevastova.

După victoria din optimi, Andrei Pavel și-a fotografiat eleva la vestiare, acolo unde Simona a intrat la recuperare. 

Poza de la vestiar cu Simona Halep, pe care Andrei Pavel a postat-o pe Instagram. Halep: „N-am cum să alerg”

Simona Halep a spus, de altfel, și la finalul partidei că nu este într-o stare perfectă din punct de vedere fizic. Aceasta a adăugat însă și că se simte foarte bine la turneul de la Doha. De altfel, frumoasa poveste a Simonei în tenis a început chiar aici. Halep a câștigat acest turneu pentru prima dată în 2014, iar de atunci traiectoria ei este pe linie ascendentă. În toamna lui 2017, Simo a ajuns numarul 1 în tenisul mondial, loc pe care l-a pierdut, din păcate, în ianurie, atunci când a pierdut finala de la Melbourne în fața Carolinei Wozniacki.

Prima reacție a Simonei, după victoria de la Doha: „Este un sentiment extraordinar. Este o plăcere să joc aici”

La Doha, Simona Halep are șansa de a trece din nou pe locul 1. Ajunsă deja în sferturile de finală (una dintre cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinească), Simona trebuie să termine acest turneu cu o victorie în fața lui Wozniacki, câștigătoarea titlului în 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...