CTP: Secretele revanșei luate de Simona Halep în fața Johannei Konta

Data publicării:
ctp cu ochelari pe frunte

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat la Digi24 jocul Simonei Halep din partida cu Johanna Konta, în cadrul Fed Cup, și a arătat care au fost „secretele” victoriei categorice a constănțencei, în condițiile în care în urmă cu mai puțin de o lună, britanica o elimina în sferturile turneului de la Miami.

„Au contat orele şi orele şi zilele după înfrângerea de la Miami. Simona s-a antrenat ca un câine. Am văzut-o cum a muncit pe zgură, pentru că jucase pe hard toate meciurile de la începutul anului, și ca să fie pregătită, să fie adaptată pentru această partidă cu Marea Britanie, a petrecut trei săptămâni pe zgură, de antrenament intens, 4-5-6 ore. (...)

Ce am văzut azi este rodul seriozităţii cu care Simona a pregătit această partida. A fost impecabilă din punct de vedere tehnic, tactic şi fizic. A făcut ce trebuia să facă în fața unei jucătoare foarte valoroase cum e Konta, cu lovituri năprasnice. A luat iniţiativa, a atacat de câte ori a avut ocazia, important e să nu îi lase iniţiativa lui Konta, ca să nu se poată aşeza şi să lovească repetat şi tare cum îi place. A avansat în teren mereu Simona, a lovit repede şi nu i-a dat timp Johannei să ajungă la vreme la minge.

A fost o înfruntare între forţă şi rapiditate. Konta e mai bună la fileu, dar Simona nu s-a pierdut cu firea în faţa venirilor la plasă ale lui Konta şi a pasat-o de două sau trei ori excepţional. A servit bine Simona, solid serviciul şi a schimbat prima, altă cheie a meciului, direcţia în schimbul de minge. A obligat-o să lovească din alergare pe Konta. Ăsta e secretul. Konta, dacă e nevoită să lovească din alergare, atunci e o jucătoare modestă, de locul 40-50.

A fost un meci excelent din punct de vedere tactic şi fizic. Simona, antrenându-se atât de dur în aceste săptămâni, a căpătat încredere în rezistenţa ei. Contează foarte mult. A fost 3-1 pentru Konta în setul 2, se putea să piardă setul 2 Simona, important e să fii foarte sigură pe fizicul tău. Simona nu s-a panicat: Ce se întâmplă dacă pierd setul 2? Nu e nimic, jucăm trei ore, ştiu că pot să duc atât de mult.  A fost calmă şi a rezistat. După un set câştigat clar de Simona, cu 6-1, adversara nu mai are ce pierde şi se detensionează şi joacă relaxat ceva mai bine. (...)

Mai e un element care spune ceva despre starea Simonei. Țipătul Simonei. Ceea ce ea nu face. Acum a făcut aproape la fiecare minge, a scos acel ţipăt, care a arătat cuplarea, determinarea ei formidabilă pentru această partidă”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

Întrebat dacă a fost meciul decisiv pentru Fed Cup, Cristian Tudor Popescu a spus că nu, dar a fost un meci foarte important în primul rând pentru moralul celor două echipe. „Victoria Simonei înseamnă o injecție de încredere pentru jucătoarele noastre. Să vedem ce se întâmplă în continuare. Irina are șanse apreciabile”, a spus CTP.

Simona Halep a câștigat, duminică, meciul din Fed Cup împotriva Johannei Konta.  E prima victoriei a Simonei împotriva Johannei Konta, pe care a învins-o categoric, după numai o oră și 10 minute, în două seturi: 6-1, 6-3. După acest meci, rezultatul întâlnirii România-Marea Britanie din Fed Cup a devenit 3-1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...