Ce scrie presa străină după finala pierdută de Halep din postura de viitor număr 1

Data actualizării: Data publicării:
halep garcia

Simona Halep, care de luni va fi numărul unu mondial, a fost învinsă de Caroline Garcia (Franţa), cu 6-4, 7-6 (3), duminică, în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari. După performanţa extraordinară reuşită sâmbătă, odată cu victoria în faţa letonei Jelena Ostapenko, de a urca pe primul loc în clasamentul WTA, Halep a făcut un meci bun, însă nu a mai jucat la acelaşi nivel. Reacțiile din presa internațională nu au întârziat să apară și unii dintre jurnaliști s-au arătat surprinși de înfrângerea româncei, scrie digisport.ro.

Garcia (23 ani, 15 WTA) s-a impus în faţa Simonei (26 ani, 2 WTA) într-o oră şi 52 de minute, câştigând al doilea turneu consecutiv, după cel de la Wuhan. Franţuzoaica, care a fost mai agresivă decât Halep, va intra de luni în top 10 şi păstrează şanse de calificare la Turneul Campioanelor.

Halep a început cu dreptul, un break la zero, dar apoi şi-a pierdut serviciul, iar Garcia a trecut la cârmă, cele două mergând cap la cap până la 4-4. Garcia şi-a făcut din nou serviciul, iar apoi a reuşit să încheie setul cu 6-4, pe serviciul Simonei.

În actul secund, s-a mers tot cu serviciul, iar la 3-3 meciul a avut un moment cheie, Halep ratând nu mai puţin de 9 mingi de break în ghemul şapte. Simona Halep nu a acuzat şocul şi a luat ghemul următor la zero, după care meciul a ajuns în tiebreak. Halep a greşit câteva mingi, a fost lipsită de şansă în alte rânduri, iar Garcia s-a impus cu 7-3.

Halep a avut ambele servicii mai bune decât Garcia (72%-70% la primul, 56%-54% la al doilea, precum şi 63%-57% la primul serviciu pus în teren). Halep a reuşit un as, Garcia 3, Simona a făcut două duble greşeli, iar adversara una. Reacțiile din presa internațională nu au întârziat să apară și unii dintre jurnaliști s-au arătat surprinși de înfrângerea româncei. Site-ul oficial al circuitului WTA a scris că franțuzoiaca prin victoria ei a reușit să șocheze lumea tenisului.

Mundo Deportivo: „Caroline Garcia câștigă al doilea turneu consecutiv, la Beijing, contra Simonei Halep. Caroline Garcia s-a impus lejer în fața numărului 1 mondial la doar o săptămână după ce a câștigat turneul de la Wuhan”.

France 24: „Simona Halep a recunoscut că a fost prea încântată să doarmă după ce a urcat pe locul 1 în lume și a spus că astfel performanța ei de duminică, când a pierdut finala China Open, a fost afectată. Halep a fost învinsă de Caroline Garcia, 6-4, 7-6 (7/3)”

BBC: „Caroline Garcia a câștigat contra noului numărul 1 mondial, Simona Halep. Franțuzoaica a câștigat China Open și a depășit-o pe Johanna Konta în cursa pentru Singapore. Halep a pierdut nenumărate oportunități în setul secund înainte ca franțuzoaica să lovească pe final și să câștige”

WTA: „Caroline Garcia a devenit prima jucătoare care să reușească să câștige dublul turneu chinezesc Wuhan/Beijing, după ce a eliminat noul număr 1 mondial, Simona Halep. Numărul 15 WTA a șocat lumea cu victoria ei”.

Marca: „Franțuzoaica Caroline Garcia a câștigat turneul din China în fața numărului 1 mondial. Garcia și-a extins seria de victorii la 11 meciuri și a mai câștigat astfel un trofeu după succesul de la Wuhan”.

Citiți și: 
Legendele tenisului o felicită pe Halep

Halep câştigase primele două meciuri directe cu Garcia, în 2016, în optimi la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1, şi anul acesta, în sferturi la Toronto, cu 6-4, 6-2.

Halep va primi pentru finala de la Beijing 636.300 dolari şi 650 de puncte WTA, iar Garcia va fi recompensată cu 1.271.525 dolari şi 1.000 puncte.

Simona Halep a jucat a 27-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.

Halep a mai jucat 12 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...