Cazul Peng Shuai. Organizatorii Australian Open renunță la interzicerea tricourilor cu sportiva chineză, după critici din toată lumea

Data publicării:
peng shuai in timpul unui meci de tenis
Peng Shuai fostă campioană la dublu la Wimbledon și la Roland Garros, l-a acuzat pe fostul vicepremier Zhang Gaoli că a făcut presiuni asupra ei să facă sex,. Foto: Profimedia

Organizatorii turneului Australian Open au anulat interdicția purtării tricourilor cu sportiva chineză Peng Shuai, după critici aspre venite din toată lumea, relatează BBC.

Vinerea trecută, personalul de securitate le-a cerut spectatorilor să nu intre în tribune cu tricourile și cu un banner pe care scria „Unde este Peng Shuai?”.

Peng a dispărut timp de două săptămâni, după ce a acuzat un oficial chinez de agresiune sexuală. Ea a reapărut în public între tiimp, dar mulți oameni sunt în continuare îngrijorați de situația ei.

Craig Tiley, directorul executiv al Tennis Australia - organizatorul Australian Open - le-a spus reporterilor că acum vor permite spectatorilor să poarte tricourile atâta timp cât asistă la meciuri fără „intenția de a perturba” și sunt „pașnici”.

„Dacă cineva vrea să poarte un tricou și să facă o declarație despre Peng Shuai, este în regulă”, a spus el pentru The Sydney Morning Herald.
Bannerele nu vor fi însă permise, deoarece „perturbă confortul și siguranța fanilor”, a adăugat el.

Decizia de a interzice tricourile a fost criticată aspru de grupurile pentru drepturile omului și de comunitătatea internațională de tenis. Au existat inclusiv acuzații că organizatorii cedează presiunilor făcute de mari sponsori chinezi.

Ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a criticat, de asemenea, această interdicție, spunând că acțiunile Tennis Australia sunt „profund îngrijorătoare”.

„Cred că ar trebui să vorbim despre aceste probleme și aș încuraja organizațiile de tenis, inclusiv Tennis Australia, să facă acest lucru”, a spus el.

Dutton a lăudat, de asemenea, decizia WTA de a anula toate turneele din China în acest an, ca răspuns la îngrijorările legate de Peng Shuai.
Incidentul de vineri a
dus, de asemenea, crearea unei pagini Gofundme care promitea să imprime mai multe tricouri.

Starea lui Peng a devenit o sursă de îngrijorare printre membrii comunității din tenis și pentru organizațiile de apărare a drepturilor omului după ce sportiva a părut că îl acuză pe un fost vicepremier chinez, Zhang Gaoli, de agresiune sexuală. După acea postare de pe rețelele sociale, ștearsă imediat, Peng a dispărut din public pentru 2 săptămâni.

Tenismena chineză a spus apoi că nu a acuzat pe nimeni de agresiune sexuală și că postarea sa de pe rețelele sociale a fost „greșit înțeleasă”. Totuși, timp de mai multe săptămâni, cenzura chineză s-a străduit să șteargă și să blocheze orice discuție despre caz.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...