Meciul Simona Halep (locul 5 WTA) - Karolina Pliskova (locul 2 WTA), din ultima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor 2019 de la Shenzhen, se va disputa, vineri, după ora 14.00.
Învingătoarea din această partidă va merge în semifinale, alături de ucraineanca Elina Svitolina (locul 8 WTA).
Simona Halep și Karolina Pliskova s-au întâlnit de zece ori până acum, iar românca conduce cu 7-3 în întâlnirile directe. Ultimul meci l-a câştigat jucătoarea cehă, scor 7-5, 6-1, în semifinale, la Miami, în luna martie. Simona Halep a învins în meciul anterior, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, din februarie, la Ostrava, în Cupa Federaţiei.
În primul meci al zilei de vineri, de la ora 12.30, Elina Svitolina, deja calificată după primele două etape, o va întâlni Sofia Kenin, locul 12 WTA. Aceasta o va înlocui pe Bianca Andreescu, care s-a restras din turneu din cauza unor probleme medicale.
Citește și: CTP, după atacul managerului de campanie al Simonei Halep la adresa Biancăi Andreescu: O atitudine de tipul Dragnea-Dăncilă
Simona Halep a fost învinsă de Elina Svitolina, cu scorul 5-7, 3-6, în al doilea meci disputat la Turneul Campioanelor de la Shenzen. Halep venea după partida câștigată, luni, în fața Biancăi Andreescu, iar Svitolina după o victorie în fața Carolinei Pliskova.
Bianca Andreescu s-a retras de la Turneaul Campioanelor 2019
Bianca Andreescu s-a retras înaintea ultimei etape a Grupei Violet a Turneului Campioanelor şi va fi înlocuită de americanca Sofia Kenin, locul 12 WTA. „Am efectuat un control medical joi, la genunchi, şi din păcate rezultatul a arătat că trebuie să mă tretrag", a declarat sportiva canadiană de origine română, potrivit WTA Insider.
Ea a abandonat meciul de miercuri cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, din etapa a II-a a Grupei Violet de la Turneul Campioanelor, la scorul de 6-3 pentru adversară. Andreescu s-a accidentat la genunchiul stâng în ghemul al treilea, când conducea cu 2-0, şi s-a retras după un set care a durat 50 de minute de joc.
Învinsă de Simona Halep în prima etapă, câştigătoarea de la US Open era eliminată din competiţie, deşi mai avea un meci de jucat, vineri, cu ucraienanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului.
Svitolina şi-a asigurat după două jocuri primul loc în clasament şi va evolua în semifinale cu ocupanta locul 2 din Grupa Roşie.
Sportiva din Ucraina va juca, vineri, de la ora 12.30, cu Kenin, în ultima etapă a Grupei Violet.
Pentru locul secund, care de asemenea duce în semifinale, se vor înfrunta Simona Halep, locul 5 WTA, şi sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, câştigătoarea urmând a juca în penultimul act cu Ashleigh Barty, locul I WTA.