Novak Djokovic a aterizat în Australia în discreție totală la un an după ce a fost deportat pentru că nu era vaccinat

Data actualizării: Data publicării:
Novak Djokovic
Novak Djokovic a ajuns în Australia și va participa la Australian Open FOTO: Profimedia Images

Novak Djokovic a ajuns în Australia, la aproape un an după ce a fost deportat din această țară, și va încerca să obțină cel de-al 10-lea titlu la simplu masculin la Australian Open, luna viitoare.

Novak Djokovic, 35 de ani, a fost deportat înaintea turneului de anul acesta, după ce a intrat în țară fără să fie vaccinat împotriva Covid-19.

În noiembrie, guvernul australian i-a acordat sârbului o viză pentru a putea participa la turneul de Grand Slam, spunând că a hotărât să revoce decizia de anulare a vizei lui Djokovic, după ce a analizat în profunzime cazul, potrivit The Guardian.

După anularea vizei lui Djokovic, în ianuarie 2022, toate restricțiile de frontieră legate de Covid au fost eliminate în Australia, inclusiv cerința de prezentare a dovezilor privind vaccinarea.

Un purtător de cuvânt al Tennis Australia a confirmat că Djokovic a aterizat marți seara la Adelaide și urmează să joace la Adelaide International începând de duminică.

Marți după amiază, directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, a declarat pentru presă că Djokovic urma să sosească în Australia și și-a exprimat speranța că acesta va fi primit bine. „Am mare încredere în publicul australian”, a spus Tiley.

„Avem un public sportiv foarte bine educat, în special cei care vin la tenis. Le place tenisul, le place să vadă măreția, le place să vadă un atlet grozav, meciuri extraordinare. Și am foarte multă încredere că fanii vor reacționa așa cum sperăm noi că vor reacționa, cu respect.”

Fostul nr. 1 mondial este favorit principal la Australian Open și poate câștiga cel de-al 10-lea trofeu de Grand Slam aici, iar asta l-ar aduce la egalitate cu Rafa Nadal, care a câștigat 22 de titluri de Grand Slam în carieră.

Nadal, care se pregătește la Sydney pentru Cupa United, a spus că prezența lui Djokovic este un lucru bun.

Novak este aici și este un lucru bun pentru tenis și pentru fani”, a spus Nadal miercuri.

Rafael Nadal salută prezenţa lui Novak Djokovic la Australian Open

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a salutat miercuri participarea lui Novak Djokovic la Australian Open, turneu la care sârbul nu a putut evolua în 2022, considerând această revenire "bună pentru tenis", informează AFP.

Anul trecut, Nadal a câştigat turneul de Mare Şlem de la antipozi la capătul unei finale în cinci seturi împotriva rusului Daniil Medvedev, în timp ce Djokovic fusese expulzat de pe teritoriul australian după o bătălie politico-juridică legată de refuzul său de a se vaccina împotriva Covid-19.

Australia a ridicat de atunci obligativitatea impusă vizitatorilor de a prezenta dovada vaccinării, permiţându-i sârbului să revină pe teritoriul său. Djokovic a sosit marţi la Adelaide, unde va participa începând de duminică la un turneu de pregătire înaintea Australian Open 2023.

„Novak este aici. Este bine pentru tenis, bine probabil pentru fani”, a declarat Rafael Nadal, jucător cu 22 de titluri de Grand Slam în palmares, care s-a declarat fericit să-l regăsească pe rivalul sârb, care a câştigat la rândul său 21 de trofee majore în carieră.

Openul Australiei va debuta pe 16 ianuarie la Melbourne şi se va încheia pe 29 ianuarie.

Campionul spaniol, devenit recent tată, va începe pregătirile pentru Australian Open cu United Cup, un turneu mixt organizat începând de joi la Sydney, Brisbane şi Perth.

După o parte secundă a sezonului 2022 perturbată din cauza unei serioase rupturi musculare în zona abdominală, care l-a privat de o semifinală la Wimbledon, Nadal s-a declarat nerăbdător să revină în competiţie.

„Ultimele luni nu au fost uşoare pentru mine. Principalul meu obiectiv este acum să-mi regăsesc senzaţiile bune pe teren, să fiu competitiv. Sper să reuşesc”, a declarat spaniolul, care a cucerit în iunie al 14-lea său trofeu la Roland Garros.

Superstarul în vârstă de 36 de ani, a profitat pentru a dezminţi zvonurile conform cărora aceasta va fi ultima sa participare la Marele Şlem de la Melbourne.

„Nu cred că va fi ultima mea prezenţă aici. Sunt fericit să fac ceea ce fac şi îmi doresc să pot continua să o fac”, a insistat Nadal. Însă, la 36 de ani, „nu ştii niciodată când va fi ultima oară”, a recunoscut numărul doi mondial, dublu câştigător la Australian Open şi a cărui primă participare la acest turneu datează din 2004.

În ceea ce-l priveşte pe Novak Djokovic (35 de ani), deţinătorul recordului de titluri la Australian Open (nouă), sârbul este considerat marele favorit la ediţia din acest an, după ce a câştigat cinci trofee în 2022, unul dintre ele la Wimbledon.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri