Liderul ultrașilor rapidiști a fost arestat. Măsurile luate în dosarul lui Daniel Niculae

Data actualizării: Data publicării:
Suporterii au aruncat cu petarde la un meci al Rapidului.
Suporterii au aruncat cu petarde la un meci al Rapidului. Procurorii au început cercetările, liderul galeriei rapidiștilor a fost arestat. Foto: INQUAM_Photos Gyozo Baghiu

Trei dintre ultrașii rapidiști reținuți în care este cercetat și Daniel Niculae, președinte al echipei de fotbal, au fost arestați. Printre ei este și liderul galeriei giuleștene care colabora direct cu Daniel Niculae pentru introducerea de materiale pirotehnice periculoase pe stadion.

În acest dosar, sunt cercetate 16 persoane, procurorii Parchetului Tribunalului București stabilind la adresa lor acuzații în dosarul în care se fac cercetări pentru  constituire a unui grup infracţional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, și distrugere.

Trei inculpați au fost arestați pentru 30 de zile, iar față de alți 12 a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Niculae a fost lăsat în libertate și are calitatea de suspect în acest caz.

Procurorii spun că Daniel Niculae, președinte al echipei de fotbal, colabora cu ultrașii ca să aducă pe stadion materiale pirotehnice periculoase. Mai mult, în interiorul arenei a fost găsită și o încăpere secretă, cu un perete fals, unde erau depozitate petardele și torțele. Dan Șucu, finanțatorul echipei, spune că nu știa nimic despre aceste lucruri. 

„Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate mai multe materiale pirotehnice, arme de foc letale, arme albe şi sume de bani”, au anunţat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în urma celor 19 percheziţii domiciliare pe care le-au făcut în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi. 

Preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi joi dimineaţă. 

Ciobanu Nicoleta, avocat: Pentru că sunt tineri toți, fac parte dintr-o galerie, așa se întâmplă de obicei.

În fața polițiștilor a ajuns și cel care ar trebui, în teorie, să se ocupe de securitatea stadionului. În fața camerelor a spus că procurorii mint.

Adrian Olariu, responsabil cu securitatea pe stadionul Rapid: "Nu au fost materiale pirotehnice. La  ultimele două meciuri nu ați văzut materiale. Nu există lideri ca să susțină, galeria e galerie."

Dincolo de ancheta procurorilor, după aceste incidente, Federația Română de Fotbal le-a interzis ultrașilor să mai meargă în peluze la următoarele meciuri ale Rapidului.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri